Violeta Stoica

Consilierii județeni și-au exprimat, ieri, acordul de principiu pentru reorganizarea spitalelor aflate în administrarea Consiliului Județean Prahova, respectiv a Spitalului Județean de Urgență Ploiești și a Spitalului de Obstetrică-Ginecologie Ploiești. Conform hotărârii adoptate, se poate iniția, astfel, procedura de reorganizare, prin Hotărâre de Guvern, a celor două unități medicale, astfel încât Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Ploiești să devină structură fără personalitate juridică, în cadrul Spitalului Județean.
Acesta este primul pas al întregului proces de reorganizare, la capătul căruia se dorește atât o eficientizare a activității maternității ploieștene, cât și o îmbunătățire a calității actului medical, prin folosirea fondurilor suplimentare pentru viitoarele mame și pentru nou-născuți.
Votul în unanimitate exprimat ieri de către consilierii județeni demonstrează că această schimbare era una necesară, iar abordarea acestei probleme unitar, de către toți aleșii prahovenilor, arată că – dincolo de opiniile politice – se poate face politică în interesul oamenilor.
Președintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader, a explicat în ședința de ieri cauzele care au condus la declanșarea procedurii de comasare a maternității cu Spitalul Județean de Urgență Ploiești, precum și beneficiile care vor apărea după transformarea Spitalului de Obstetrică-Ginecologie Ploiești în structură exterioară a celei mai mari unități medicale prahovene.

CJ PrahovaPreședintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader, a prezentat succint situația actuală a maternitării ploieștene și cauzele care au condus la decizia de a promova proiectul privind reorganizarea celor două spitale aflate în administrarea autorității județene.
Bogdan Toader a arătat că măsura reorganizării Spitalului de Obstetrică-Ginecologie poate părea mult prea drastică, însă a precizat că situația actuală a acestei unități medicale este una dificilă, din mai multe puncte de vedere. Șeful administrației județene a menționat în primul rând adresabilitatea tot mai scăzută, datoriile foarte mari, în ciuda fondurilor alocate de la bugetul județului, precum și faptul că nivelul cheltuielilor de personal a crescut substanțial.
Conform declarațiilor președintelui CJ, în ultimii doi ani, rata de utilizare a paturilor a fost de doar puțin peste 50%, iar în primul trimestru al acestui an, situația a devenit și mai critică, ajungând la un grad de ocupare de doar 46,32%!
Bogdan Toader a ținut să precizeze că, în noua structură, Consiliul Județean va avea posibilitatea să investească mai multe fonduri în crearea unor condiții mai bune pentru viitoarele mame și pentru nou-născuți, pentru că această comasare va conduce automat și la creșterea fondurilor pentru fiecare caz din maternitate, de la 1430 de lei, cât este în prezent, la 1600 de lei.

CJ Prahova1
Pe de altă parte, privitor la reducerile de personal vehiculate în ultimele zile, după finalizarea procedurii de preluare a maternității în structura Spitalului Județean de Urgență, s-a făcut precizarea că va fi vorba despre reducerea numărului de funcții de conducere existente în prezent la nivelul Spitalului de Obstetrică-Ginecologie Ploiești, a desființării posturilor neocupate în prezent la nivelul acestei unități medicale și – dacă va fi cazul – despre scăderea numărului angajaților care fac parte din categoria personalului TESA.
Votul dat ieri în unanimitate de către consilierii județeni este prima etapă a acestei reorganizări, urmând ca atât reorganizarea, cât și structura organizatorică rezultată în urma acestei decizii să se aprobe de către Guvernul României.