F.T.
În ultima perioadă, jandarmii au început să prindă, săptămânal, nu una sau două – trei persoane furând motorină, ci chiar mai multe! Iar de la începutul anului până în prezent, numărul cazurilor de acest gen “bate” spre 40! Sub aceleași “auspicii” a debutat și săptămâna aceasta. Astfel, conform unui comunicat de presă al Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Prahova, marți, 27 august a.c., “o patrulă de jandarmi din cadrul instituției a prins în flagrant, în zona Popas Parepa, un bărbat care sustrăgea motorină într-un bidon din plastic, din rezervorul autotrenului pe care acesta este angajat în calitate de conducător auto, la o firmă de transport din județul Constanța”.
În cauză au fost întocmite acte de sesizare a poliției pentru comiterea infracțiunii de furt calificat ( în conformitate cu prevederile art. 228 Cod Penal), iar materialele folosite pentru furtul motorinei au fost predate organelor de urmărire penală, în vederea continuării cercetărilor.