George Marin

Ziarul Prahova inaugurează astăzi rubrica de față, prin care încearcă să analizeze evoluția câte unui fotbalist în meciul abia jucat. Rubrica s-a născut nu din dorința de a substitui stafful tehnic al echipei, ci din dorința de a ajuta publicul să privească jocul nu numai cu ochiul fermecat de un dribling sau de o floricică, și cu ochiul analizei, pentru a putea estima cât de util a fost în mecanismul echipei.
Alegerea jucătorului analizat se face înainte de partidă. Presupunând că adversarul de luni seară, UTA, candidat la promovare, va da de furcă prin consistente acțiuni de atac, radiografia noastră s-a oprit asupra lui Cioinac, omul prezent la mijlocul terenului chemat să dizolve atacurile adverse.
Prezent permanent în joc, Cioinac a jucat 48 de baloane, mai multe în prima parte și mai puține după pauză, când UTA a fost înghesuită în propria jumătate de teren, jocul desfășurându-se aproape de poarta adversă. Din totalul de pase (36), cele mai multe au fost în lateral și înapoi, mai multe jucate cu piciorul decât cu capul. Cele mai multe au fost pase scurte (13), câteva de distanță medie (8) alte câteva fiind pase lungi (4), în conformitate cu poziția sa defensivă. Ca aspect tactic, sunt de remarcat cele trei pase lungi, în diagonală, din prima parte (min. 30, 31 și 40), pase care l-au găsit întotdeauna liber pe partea dreaptă pe Munteanu. Primele două ne-au dat speranțe într-o acțiune periculoasă pentru poarta arădeană, a treia a fost irosită din cauza unei preluări greșite. Acea zonă stângă a defensivei arădene oferea oportunități de speculat. De ce nu s-o fi insistat mai mult pe acolo, nu știm. În partea a doua, antrenorul advers a mai „strâns” gaura, dar și așa Cioinac a mai reușit două pase bune pentru Bărboianu (min. 52 și 59), aflat liber în același flanc drept al atacului petrolist, însă ambele situații au fost irosite, la prima Bărboianu alunecând într-o zonă cu teren mai moale, prefațând cumva căderea în fund suferită la faza golului al doilea marcat de UTA.
Aportul defensiv al lui Cioinac a fost dublat și de unul ofensiv, în măsura în care poziția din teren i-a permis-o. A avut două șuturi din afara careului, ambele necadrate (min. 4 și 77), dar și prezențe semnificative în careu (min. 28 și 70). La prima situație, ivită după o lovitură de la colț, a fost surprins în ofsaid după o fază care, presupunem, a fost lucrată la antrenament, iar la a doua, balonul centrat a trecut de puțin pe lângă frunțile lui Cioinac și Sârghi.
Ca deplasare în teren, nu putem estima ce distanță a parcurs Cioinac, aparatul nostru de monitorizare fiind un model mai vechi, „de mână”, dar putem afirma că Cioinac și-a acoperit zona cu generozitate. A fost prezent permanent aproape de fază, acoperind culoare de joc adverse, blocând potențiale faze pe construcția atacului oponent. A făcut schimb de locuri cu Meza Colli (la fel de util), dovedindu-se tot atât de eficient pe ambele laturi ale terenului. De asemenea, pentru destule minute spre finalul partidei, Cionac l-a suplinit în centrul defensivei pe Wallace, atât timp cât fundașul central a primit îngrijiri medicale. De aici, poate, și o prezență mai slabă în joc, în acele minute de asalt petrolist, reflectată prin numărul de baloane jucate.
În rest, putem aprecia colaborarea cu coechipierii. Singura sincopă a survenit spre final (min. 80), când s-a invitat reciproc cu Wallace și a pierdut mingea. Altfel, a dovedit siguranță în pase, greșind foarte puțin, deloc decisiv, preferând pasa precisă, cu excepția unei singure situații (min. 81), când a executat o pasă lungă pentru Arnăutu, la bătaie, într-un moment al jocului în care egalarea era căutată fervent.
În concluzie, Cioinac s-a dovedit mai mult decât util și probabil că va fi o prezență constantă în linia de mijocași defensivi, alături de Meza Colli. Spus altfel, în meciul cu UTA, Cionac a ieșit în evidență deși postul lui nu îl aduce aproape deloc în luminile rampei.

Cifrele lui Cioinac în Petrolul – UTA 0-3

Pase bune (R1 + R2): 18 + 14
Pase greșite: 3 + 1
Deposedări efectuate: 2 + 1
Mingi pierdute: 1 + 1
Recuperări: 1 + 1
Respingeri: 1 + 1
Șuturi la poartă: 1 + 1
Șuturi cadrate: 1 + 1
Centrări: 0 + 1
Ofsaid: 1 + 0

S-a stabilit programul etapei a treia!

Etapa a treia a Ligii secunde începe sâmbătă şi se încheie tocmai marţi.
Iată programul etapei și televizările:
• sâmbătă, 17 august, ora 11:00
CSM Reşiţa – Pandurii Târgu Jiu
Viitorul Pandurii Târgu Jiu – CS Mioveni
SCM Gloria Buzău – Sportul Snagov
Metaloglobus Bucureşti – Ripensia Timişoara
UTA Arad – FK Csikszereda
• sâmbătă, 17 august, ora 15:30
Campionii FC Argeş – Universitatea Cluj – DigiSport 1, LookSport,TelekomSport 1
• sâmbătă, 17 august, ora 18:00
ASU Politehnica Timişoara – Daco-Getica Bucureşti
• duminică, 18 august, ora 13:00
Concordia Chiajna – Farul Constanţa – DigiSport 1,
LookSport,TelekomSport 1
• duminică, 18 august, ora 15:30
Dunărea Călăraşi – Petrolul Ploieşti – DigiSport 1,
LookSport,TelekomSport 1
• marţi, 20 august, ora 19:00
Turris Oltul Turnu Măgurele – Rapid – DigiSport 1,
LookSport,TelekomSport 1