Primăria Ploieşti, autorităţile locale au şansa de a-şi “spăla păcatele sportive”, multe la număr, cu o mutare inteligentă: un plan pentru celebrarea celor care au adus victoria cu Liverpool, istorică pentru Ploieşti, pentru fotbalul românesc, din urmă cu jumătate de secol!
Nu cu o festivitate searbădă, cum face Direcţia de Sport la final de an, când strânge câţiva sportivi şi 4 jurnalişti în câte o cămăruţă şi dă premiile anului, nici cu “celebrele” diplome şi sacoşele cu un pix şi o agendă… Trebuie ceva mai mult, trebuie ca recunoaşterea să vină din suflet, pentru că avem norocul să-i putem avea printre noi pe câţiva dintre cei care au scris istoria şi au făcut ca imagine, pentru acest oraş, prin munca lor pe terenul de fotbal, prin exemplul dat concetăţenilor ploieşteni, care îi iubesc şi îi admiră necondiţionat, mai mult decât politicienii sau cine ştie ce acţiuni “de promovare”, realizate cu bani “frumoşi”, din bugetul local.
Aşteptăm să vedem “iniţiativele” aleşilor noştri pentru cei care au scris file de aur în istoria oraşului! Dacă nici acum nu faceţi nimic…