Florin Tănăsescu
– Întrebarea care se pune, dragi absolvenţi de-acum treizeci de ani ai unei facultăţi neparticulare, este următoarea: Ce-aţi vrea să fiţi de- ar fi s-o luaţi de la-nceput ? Și ce simţiţi în ţara asta frumoasă ? Atenţie, nu se iau în calcul răspunsuri deșucheate, gen “Vreau o ţară ca afară !”. Ele-ncolţesc în mintea IT-iștilor, olimpicilor frustraţi sau medicilor eminenţi, deja plecaţi. Niște rataţi…
– Eu, domnule agent cu propaganda electorală, de-ar fi s-o iau de la-nceput, aș alege să fiu o cascadă invers – căzătoare. Deranjez cu ceva partidul ? Conducerea ţării ? Guvernul ?
– Mă, tu ești cu toate acasă ? Realizezi că ne sfidezi în primul rând pe noi, care-am scos ţara din noroaie, am ridicat PIB-ul la cele mai înalte cote, l-am dus, de nu mă-nșel, pe vârf de Himalaya. În fine – dar asta contează mai puţin – încalci și Legea acceleraţiei gravitaţionale. Un pic de respect pentru ţara în care te-ai născut nu ai ?
– Am, dar știţi…
– Ce să știu, mă, ce să știu ? De ce nu vrei să fii, de exemplu, Cascada Urlătoarea ? E pe-aici, pe la noi, în frumoasa ţară. Doar defrișată de bun simţ – un pic, de locuri de muncă – tot un pic, de șanse de afirmare – aidoma, un pic, duhnind de poluare – dar tot un pic. De toate câte-un pic. Dar mai e ceva vreme până n-o mai rămâne nimic. Dar ce contează ? Ţara niciodată nu se trădează. Neamul, prost sau bun – iar neamul suntem noi – trebuie iubit necondiţionat. Aici te-ai născut, aici e musai să fii omorât ! Te-ai hotărât? Deci, ce-ai vrea să fii de-ar fi s-o iei de la-nceput ?
– Cascadă invers – căzătoare, dom’ secretar cu propaganda. Să urc, să uit de toate. Să mă duc, să mă tot duc ! Și-n mersul meu de cetăţean năuc să-ntâlnesc muguri de clipe. Sau, de ce nu?, chiar ramuri de clipe care să-mi bată-n geam și să-mi spună că nu trăiesc într-o ţară nebună, în care interlopul notoriu beneficiază de Recurs compensatoriu. În care analfabeţii schimbă consoana în vocală, iar maneaua mai are-un pic și devine imnul de partid. Sau Imnul ţării.
– Alo, “112? Să vină de urgenţă un echipaj SMURD, vreo trei jandarmi cu arsenalul din dotare și Psihiatria cu o cămașă de forţă ! E unul pe-aici, care cică vrea să zboare. Nebunul visează să fie cascadă invers – căzătoare. Între timp, apare paznicul de la sediul filialei de partid, cu lanţ de aur la gât. Om școlit la facultatea particulară de partid, hârșit într-ale bătăii și frânt de aripi. Îmi rade una-n bot. Mă fardează cu spray și – cu aprobarea tacită a Guvernului – îmi pune și călușul în gură”. Și râde: “Așa se-ntâmplă cu ăia de văd idei și vor să devină cascade invers-căzătoare”.
– În cazul acestui pacient, doctore, nu avem nevoie de educaţie. Îl strică și mai mult. Nu e nevoie decât de controlul gândului. Atât !, vine recomandarea domnului de la partid.
Sunt căutat în buzunare , nu carecumva să am obiecte contondente. Sau aripi de rezervă, care să facă din mine o cascadă invers-căzătoare.
– Are 20 de lei și-un pachet de ţigări. Ce să fac cu ele, întreabă un prelat care moare de grija sănătăţii mele.
– Banii îi iei mata, părinte! Ţigările – astea-s iarba dracului – lasă-i-le !, vine ordinul de la partid.
Marin Sorescu mă privește blând. Și-mi zice: ”Între idealurile oamenilor/ Și realizarea lor/ Întotdeauna va exista o diferenţă de nivel/ Mai mare/ Decât cea mai înaltă cascadă. (…) Totuși, fumând, ne putem gândi la niște idealuri și mai grozave”.
Fumez. Fumul scos din piept ia forma ţării mele, apoi se destramă. Se- aud manele. Eu tot cred că-ntr-o zi voi fi o cascadă invers-căzătoare. Deși în ţară se-aude o simfonie de cascade.
Cascade urlătoare…
