Jumătate din veniturile totale ale firmelor active în România este concentrată în cele mai mari 1.000 de companii, în condiţiile în care sunt active aproximativ 500.000 de companii, potrivit unei analize realizată de preşedintele Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România (AAFBR), Iancu Guda, potrivit Agerpres.
Conform documentului, numărul companiilor active din România este relativ constant în pofida creşterii cumulate a PIB-ului real în ultimul deceniu cu aproximativ 32%.
„Subdezvoltarea antreprenoriatului românesc este vizibilă şi prin prisma polarizării excesive a acestuia, în sensul concentrării veniturilor şi profiturilor în rândul companiilor mari. Ştiaţi că de fapt cele mai mari 1.000 de firme active în România concentrează aproximativ jumătate din veniturile raportate de toate companiile active? Eu recunosc că nu.
Şi am aflat cu stupoare acest lucru când am analizat situaţiile financiare ale celor mai mari companii pentru anul 2018. Pentru a înţelege trendul, am calculat concentrarea veniturilor companiilor pentru fiecare an din ultimul deceniu. Rezultatul este şocant: în fiecare an din ultimul deceniu se respectă aproape acelaşi rezultat! Jumătate din veniturilor totale ale firmelor active în România este concentrată în cele mai mari 1.000 de companii”, se arată în analiza menţionată.
Potrivit lui Guda, supraconcentrarea veniturilor în rândul companiilor de top reflectă subdezvoltarea păturii de mijloc, ceea ce duce la o capacitate redusă a sistemului economic de a absorbi şocurile externe propagate în timpul unor schimbări majore (modificări de taxe, recesiune, fluctuaţia şomajului, volatilitatea dobânzilor etc.).
Astfel, potrivit analistului citat, companiile mari au scăzut semnificativ investiţiile în anul 2018.
Ponderea activelor imobiliare (maşini, echipamente, construcţii, utilaje, investiţii financiare pe termen lung, licenţe, brevente, aplicaţii software etc.) în total active a scăzut la doar 52%, minimul ultimului deceniu.
Astfel, valoarea contabilă a activelor imobilizate a crescut doar cu 1,6% (cel mai slab ritm de creştere din ultimul deceniu), de la 238 miliarde de lei (2017) la 242 miliarde de lei (2018).
Companiile mari au produs semnificativ pe stoc, durata medie de rotaţie a stocurilor crescând la finalul anului 2018 la maximul ultimului deceniu, respectiv 38 de zile. Astfel, valoarea contabilă a stocurilor a crescut mult mai accelerat decât nivelul veniturilor.
Companiile mari sunt mult mai bine poziţionate din perspectiva riscului supradimensionării stocurilor comparativ cu restul companiilor active în România, în condiţiile în care durata medie de rotaţie a stocurilor la nivel naţional a urcat aproape la 60 de zile (comparativ cu medie de 50 zile în urmă cu 10 ani).
Acasă Actualitate Jumătate din veniturile totale ale firmelor active, concentrată în cele mai mari...