• Între 1 ianuarie 2018 şi 1 ianuarie 2019 au „dispărut” peste 6.000 de locuitori
• Una dintre cele mai sărace localităţi – Jugureni – a rămas şi mai pustie
• În anul 2060, populaţia din judeţ ar putea scădea la jumătate
Nicoleta Dumitrescu
Săptămâna trecută, mai exact pe 11 iulie, a fost marcată Ziua Mondială a Populaţiei, dată simbolică şi de reflecţie asupra situaţiei generale a populaţiei de pe glob. La fel ca şi celelalte probleme care au dobândit un statut global, evoluţia populaţiei la nivel mondial a devenit o temă mai mult decât stringentă, pe lângă explicaţiile ştiinţifice încercându-se să se găsească şi soluţiile cele mai viabile. Specialiştii au constatat că „Bătrâna Europă” îşi justifică pe deplin numele prin creşterea vârstei medii a locuitorilor şi scăderea continuă a populaţiei, fenomen care se înregistrează inclusiv în România. Iar anul 2016, conform datelor statistice, cel mai mare spor negativ – de minus 17,6 mii de persoane – a fost în regiunea Sud-Muntenia, din care face parte şi judeţul Prahova. De altfel, după cum arată şi datele centralizate ale Direcţiei Judeţene de Statistică Prahova şi la nivelul judeţului populaţia scade dramatic de la un an la altul. Astfel, dacă în anul 2014 au fost înregistraţi 817.954 de locuitori, în 2018 numărul s-a redus considerabil, fiind contabilizaţi 799.395 de locuitori, datele provizorii de la începutul acestui an arătând că scăderea este galopantă. Iar dovadă stau tot datele statistice, în contextul în care, de pildă, una dintre cele mai sărace localităţi prahovene, precum Jugureni, se confruntă, firesc, şi cu cea mai mare scădere a populaţiei, între 1 ianuarie 2014 şi 1 ianuarie 2019 fiind de 12,4%.
În anul 1987, data de 11 iulie a fost marcată, pentru prima dată, în întreaga lume, drept Zi Mondială a Populaţiei, această zi fiind aleasă şi declarată ca atare de Organizaţia Naţiunilor Unite, pentru că atunci populaţia lumii a atins pragul de 5 miliarde. Numai că, de la an la an, când vina vorba despre statistici privind populaţia, cum este şi cazul României, datele sunt îngrijorătoare, scăderea natalităţii, menţinerea unui spor natural negativ, migraţia internaţională, schimbarea comportamentului demografic al cuplurilor căsătorite fiind pricipalele cauze. Situaţia este valabilă şi în Prahova, informaţiile primite de la Direcţia Judeţeană de Statistică Prahova fiind mai mult decât relevante, acestea scoţând în evidenţă scăderea galopantă a populaţiei în ultimii ani. Astfel, dacă în anul 2014 au, la nivelul judeţului, 817.954 de locuitori, în 2015 au fost 814.226 de locuitori, în 2016 – 809.606 persoane, în 2017 – 804.348 persoane, în 2018 – 799.395 persoane, datele provizorii ale începutului de an scoţând la iveală că trendul va fi tot negativ. Iar acest lucru a fost scos în evidenţă prin intermediul altor date statistice, cele referitoare la sporul absolut al populaţiei după domiciliu, calculat la data de 1 ianuarie din ultimii ani. Astfel, în perioada 2014-2015, indicatorii au arătat o scădere a populaţiei cu 3.728 de persoane, în perioada 2015-2016 – o scădere cu 4.620 de persoane, în perioada 2016-2017 – o scădere cu 5.258 de persoane, în perioada 2017 – 2018 – o scădere cu 4.953 de persoane, în perioada 2018-2019 scăderea fiind şi mai spectaculoasă, cu 6.138 de persoane. În județ, la 1 ianuarie 2019, datele fiind provizorii, erau 793.257 de locuitori.
Locul trei la nivel naţional, în funcţie de populaţia după domiciliu
Potrivit informaţiilor primite de la Direcţia Judeţeană de Statistică Prahova, în funcţie de populaţia după domiciliu, judeţul nostru ocupă locul trei în clasamentul naţional. Astfel, datele din 2018 arată că, în Prahova, în mediul urban, au fost înregistraţi 407.548 de locuitori, în mediul rural 391.847 de locuitori, menţinându-se raportul înregistrat în ultimii ani, cel în care numărul femeilor (411.959 de persoane) este mult mai mare decât cel al bărbaţilor (387.436 de persoane). Datele statistice au scos la iveală şi faptul că localităţile considerate a fi cele mai sărace devin, din păcate, din ce în ce mai pustii. Cel mai elocvent exemplu este comuna Jugureni, unde s-a înregistrat şi cea mai mare scădere a populaţiei după domiciliu: 12,4%, contabilizată în perioada 1 ianuarie 2014-1 ianuarie 2019. Pe aceeaşi listă a localităţilor în care a scăzut foarte mult populaţia se mai regăsesc următoarele localităţi: Salcia – 9,7%, Cosminele – 9,6%, Slănic – 9,4%, Gornet-Cricov- 8, 9%, Fulga – 8,9%, cu menţiunea că datele reflectă perioada 1 ianuarie 2014 -1 ianuarie 2019. La Ploieşti, rata scăderii populaţiei, în perioada menţionată, a fost de 3%, iar la nivel de judeţ, de 3%.
Cu gândul la anul… 2060
Datele menţionate anterior scot însă în evidenţă un viitor dramatic pentru Prahova în ceea priveşte numărul populaţiei. Iar semnalul a fost dat încă de anul trecut, când Institutul Naţional de Statistică a făcut publice o serie de date, mai exact unele previziuni pentru următorii 40 de ani, care au arătat că numărul populaţiei rezidente – adică al persoanelor care locuiesc la o anumită adresă mai mult de 12 luni – la nivel de ţară, va scădea îngrijorător, situaţia fiind valabilă inclusiv la nivelul judeţului Prahova. În acest caz, reamintim o serie de date oferite de către Direcţia Judeţeană de Statistică Prahova, care sunt mai mult decât îngrijorătoare. Astfel, dacă în 2015 populaţia rezidentă a judeţului a fost de 744.119 de persoane, în următoarele decenii aceasta va fi considerabil mai redusă, respectiv: în anul 2020 – 708.170 de persoane, 2030 – 635.946 de persoane, 2040 – 562.835 de persoane, 2050 – 490.881 de persoane. De departe, însă, cea mai dramatică scădere a numărului locuitorilor este luată în calcul la nivelul orizontului anului 2060, când se estimează că populaţia judeţului va fi la jumătatea celui din anul de la care a plecat studiul Institutului Naţional de Statiscă (2015), respectiv de peste 420.000 de locuitori. De precizat că, la estimarea populaţiei pentru următoarele decenii, INS a luat în calcul mai multe variante, respectiv constantă, pesimistă, medie, intermediară şi optimistă. Ca un exemplu, estimările în varianta pesimistă în ceea ce priveşte numărul populaţiei judeţului Prahova în următorii ani este în conformitate chiar cu termenul folosit, în contextul în care se preconizează că, în anul 2060, vor fi doar peste 395.000 de prahoveni, cifra de 500.000 de locuitori fiind în varianta optimistă.