Petre Apostol
Ridicolul a ajuns la stadiul cel mai avansat în privința Clubului Sportiv Municipal Ploiești. După ce s-a jucat cu înscrierea și retragerea din campionate la handbal, joi seară am asistat la un meci atipic pentru Liga Națională, când CSM Ploiești a întâlnit pe HC Dunărea Brăila.
La prima vedere, un joc între două combatante în cupele europene. Dar, cum CSM Ploiești a rămas fără senioare, pe teren au intrat junioarele. Doar o singură senioară în tot lotul, și așa unul redus numeric.
Tot respectul pentru jucătoarele care au avut curaj și ambiție să se lupte cu adversare care se află la un alt nivel al carierei. Pentru ele fiecare minut petrecut pe teren a fost un câștig, ca experiență, ca încredere.
Cel puțin în acel meci, dar, pe viitor, cu fiecare etapă scursă în acest fel, programul de dezvoltare al acestora cu siguranță va avea de suferit, deoarece nu poți forța trecerea la un nivel superior fără o pregătire propice în prealabil, altfel pot apărea accidentări grave. De aceea și există aceste etape până se ajunge la seniorat.
Este de neînțeles, totuși, cum Federația Română de Handbal a acceptat din nou echipa ploieșteană în competiție, mai ales în aceste condiții, care nu fac decât de râs un campionat care se dorește profesionist, unul care oferă chiar campioana Europei. Jocul CSM – Dunărea a fost departe de a se numi profesionist!
Oare oficialii forului național or fi luat în calcul faptul că există posibilitatea ca, din nou, clubul ploieștean să se retragă săptămâna viitoare, sau peste o lună? Că parcă a devenit o modă la Ploiești! Sau, poate, nu e nicio problemă pentru ei, pentru că se știe că se va reînscrie în ziua următoare…














