Petre Apostol
Joi seară, echipa națională de volei masculin a Ucrainei a debutat în cel de-al doilea turneu preliminar al grupei C de calificare la Campionatul European. În lotul reprezentativei din țara vecină se regăsește și un jucător de la echipa Tricolorul LMV Ploiești, anume Kostiantyn Zhylinskyi, acesta fiind chiar căpitanul formației. După ce în turneul anterior a încheiat toate cele trei partide în tiebreak, bifând o victorie și două înfrângeri, selecționata Ucrainei a început, la turneul organizat în Belgia, la Merksem, cu un succes în patru seturi. Zhylinskyi și compania au învins selecționata Republicii Moldova, scor 3:1 (25:19, 25:23, 23:25, 25:18). Noul jucător al echipei ploieștene a fost cel mai bun marcator al reprezentativei din Ucraina, reușind 14 puncte (6 puncte de break, 10 mingi câștigate), cu un procentaj de 63% la atac și patru blocaje.
În urma victoriei, Ucraina urcase pe locul secund în clasament, înaintea partidei de ieri seară, cu Belgia. De menționat că doar prima clasată va obține calificarea la turneul final al Campionatului European, programat anul viitor, în Polonia, în vreme ce echipa de pe locul secund va mai disputa un tur preliminar cu o altă formație situată pe aceeași poziție în celelalte grupe ale fazei.














