„Ne propusesem să jucăm finala competiţiei, obiectiv care ne aducea şi o sumă de bani, dar iată că am fost nevoiţi să ne oprim aici şi să ne retragem din Europa” – a declarat directorul clubului “fără activitate sportivă” – CSM Ploieşti, Cezar Stoichiciu, pe site-ul clubului, ataşat anunţului iniţial, cel de retragere a echipei de fete din Cupa EHF!
Declaraţia se încadrează perfect în „fanteziile” care au dus la situaţia de acum a clubului ploieştean, unde vina celor care au condus există din plin, la fel ca şi cea a autorităţilor, care nu au găsit soluţii pentru un manageriat transparent şi profesionist!
O echipă „invitată” într-o competiţie, pe care, apoi, să o şi câştige (!!!) s-a văzut doar la fotbal, cu Danemarca, dar dă bine acum pentru dumneavoastră stilul acesta … lacrimogen! Nu ar strica, totuşi, să aruncaţi mai întâi o privire asupra regulamentului de organizare a competiţiei, unde finalistele îşi pot negocia singure drepturile de publicitate, în schimbul achitării sumei de 5.000 de euro către EHF! Asta ca să nu mai vorbim despre lista participantelor, care le include pe Viborg, triplă câştigătoare a Ligii Campionilor, Lada Togliatti, campioana din 2014, un alt gigant rus, Kuban Krasnodar, sau Fleury Loiret, aterizată din Liga Campionilor!
Domnule Stoichiciu, acum că aţi întors-o ca la Ploieşti, cu sau fără voia dumneavoastră, aşteptăm cu maxim interes noi facturi de transport, masă, prestări servicii, chirii, consumabile etc. Că doar nu le-om „retrage” din circuit, tocmai acum, când handbalul a (re)înviat!














