Ploieștiul se transformă, pentru trei zile, în principalul punct de atracție pentru mii de copii și de tineri, cu ocazia celei de-a treia ediţii a Festivalului de artă stradală pentru copii şi tineret „Ploiești – Magie, Feerie şi Poveşti”. În Centrul Civic, dar și în alte locuri din oraș, vor fi prezentate numeroase spectacole de teatru, dar și concerte și show-uri de echitație. Deschiderea festivalului va avea loc maine, începând cu ora 17.30, cu o paradă la care vor participa artişti pe catalige, statui vivante, păpuşi gigant, personaje din spectacole de teatru pentru copii și o fanfară. La ora 18.00, vor urca pe scena în aer liber de lângă Palatul Culturii actorii teatrului Arlechino din Braşov cu spectacolul „Ridichea Uriaşă”, de la ora 19.00, Compania de Teatru C.R.E.A.S. Bucureşti va prezenta piesa de teatru „Rapunzel”, pentru copii, iar de la ora 20.00, actorii Teatrului „Ciufulici” Ploieşti vor prezenta spectacolul „Motanul Încălţat”. De la ora 21.00, solistele Lidia Buble, Ruby şi cea mai în vogă trupă a momentului – Carla’s Dreams – vor interpreta cele mai cunoscute piese ale lor.
Mai multe amanunte, in editia de maine a ziarului Prahova.