George Marin
După cele șase meciuri care s-au disputat în cele trei grupe ale Campionatului European pentru echipe sub 21 de ani, câteva punctații merită făcute.
– POLONIA – BELGIA, 3-2, meciul de deschidere a adus cinci goluri.
Belgia a deschis scorul prin Leya Iseka, cu o mângâiere a balonului ce mi-a amintit de Ilie Dumitrescu în de neuitatul România – Argentina de la Campionatul Mondial din 1994. Al doilea gol al lui Ilie, pentru cine nu-și mai amintește…
Până la primul gol, Polonia a părut ca un câine în lanț. Când lanțul s-a slăbit, a scăpat și a mușcat.
Belgia a arătat o ofensivă neconcludentă, în ciuda celor două goluri marcate, și o defensivă care a trăit doar prin crețul cu numărul 4 (Wout Faes).
Belgia a marcat a doilea gol în urma primului corner executat la bara îndepărtată. Până atunci, toate celelalte au fost bătute la bara apropiată. Evident, toate au fost respinse.
Istvan Kovacs nu a greșit absolut deloc. Spațiul mioritic pare că are fluide magnetice de o altă rezonanță, pe alte lungimi de undă.
– ITALIA – SPANIA, 3-1, a arătat ca o finală prematură. A fost o încântare de meci. Primul gând personal a fost că România trebuie să facă măcar șapte puncte în grupă pentru a fi sigură de participarea în semifinală.
Ambele echipe au jucători proveniți de la echipe unde se joacă fotbal adevărat, de înalt nivel. Și își țin firmele sus. Golul spaniolilor este o dovadă.
Chiesa va deveni un jucător de mare clasă, chiar mai mare decât tatăl său. Asta ne lasă să întrevedem primul său gol marcat: preluare artistică realizată cu dreptul, pătrundere urmată de un rist interior cu stângul înfipt pe lângă bara apropiată.
– SERBIA – AUSTRIA, 0-2, a fost un meci fad, fără sclipiri.
– GERMANIA – DANEMARCA, 3-1, un duel în zale din care, conform obiceiului deja împământenit, nemții câștigă. Generoși, cavaleri, nemții au primit golul de onoare.
– ROMÂNIA – CROAȚIA, 4-1. ROOOOOOOOOMÂÂNIIIAAAAAAAAA! NIMIC MAI MULT!
– ANGLIA – FRANȚA, 1-2, o altă posibilă finală, a fost un coșmar pentru suporterii de cele două părți ale Canalului Mânecii.
Franța a ratat două lovituri de la 11 metri. Atunci mi-am pus în gând dorința să întâlnim Franța într-o eventuală finală ajunsă la lovituri de departajare. Dar această Franță, nu alta!
Anglia s-a bătut oarecum singură. Și nu mă refer la stupidul autogol izvorât din prea multă adrenalină, din prea multă oboseală (Anglia juca în zece oameni de ceva vreme) și din nula colaborare dintre portar și fundași, ci mă refer la faptul că a lăsat să treacă șansele ivite.
Cine nu a urmărit partida de la început ar fi putut crede că a greșit și a deschis televizorul la meciurile din Cupa Africii. Numai că aceasta de-abia stă să înceapă…
