F. T.
Ieri, în jurul orei 13:40, personaul de pază de la Penitenciarul Găești a constatat că deţinutul Caramalău Ion, în vârstă de 30 de ani, din Ploiești, condamnat definitiv la un an de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt, a fugit de la punctul exterior al unității în care își ispășea pedeapsa.
După cum ne-a precizat subinspector Ionela Claudia Ispas, purtător de cuvânt al Penitenciarului Găești, “deținutul executa pedeapasa în regim deschis, lucrând la un depozit de legume-fructe aflat pe raza localității Băleni, județul Dâmbovița”.
Pentru prinderea evadatului au fost dispuse blocarea căilor de acces pe posibilele direcţii de deplasare, alarmarea personalului, trimiterea de echipe de căutare formate din personalul unităţii, precum şi cooperarea cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dâmbovița, Inspectoratul Judeţean al Jandarmeriei Dâmbovița, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră etc.
În plus, după cum se precizează într-un comunicat de presă al unității penitenciare, conducerea acestuia “a dispus demararea unei verificări interne, care să stabilească toate circumstanţele producerii evenimentului. În momentul părăsirii punctulu de lucru, dețínutul era îmbrăcat cu un tricou alb cu imprimeuri, pantaloni de culoare neagră și purta pantofi sport, tot de culoare neagră”.
Iar potrivit unor surse, se pare că ploieșteanul mai avea foarte puțin timp până să intre în Comisia de liberare condiționată a penitenciarului !
Potrivit art. 285 din Codul Penal, “părăsirea fără autorizare a punctului de lucru, aflat în exteriorul locului de deținere, este asimilată infracţiunii de evadare şi se pedepseşte cu închisoare de la șase luni la trei ani”.
Aseară, în jurul orei 17, fugarul încă nu fusese prins…