George Marin
Am deschis televizorul pentru a privi degajat, chipurile, prima manșă a barajului ardelean pentru prezența în prima ligă, disputat între clujeni și sibieni. L-am deschis cu riscul dinainte asumat că va fi posibil să mă înfurii știind că noi, toți ploieștenii, privim un meci în care ar fi trebuit să fim prezenți prin clubul de suflet al întregului oraș. Club care, la debutul competiției, și-a declarat cu forță obiectivul promovării în prima ligă.Club susținut de fani, simpatizanți și public obișnuit, cu toată forța sufletească și, nu în ultimul rând, cu forță materială. Dar, un club care a ratat obiectivul propus.
Rândurile de față s-au pornit a fi scrise prin minutul 60 al meciului mai sus pomenit.
Am urmărit evoluția evenimentelor cu mare atenție, cu mare grijă de a încerca să fiu obiectiv. O bună bucată de vreme am reușit. Dar, cum evenimentele, în sensul lor de întâmplări de luat în seamă, întârziau să apară, afirmația amar subiectivă „uite cine joacă barajul!” nu avea cum să nu revină obsesiv. Oaspeții – o echipă inexpresivă, care au agățat acest colac de salvare numit baraj în ultima secundă înaintea sucombării, în dauna unei echipe ridicată frumos și cu speranțe, dar scufundată de interese obscure – am numit echipa din Călărași – au avut doar un minimum de plus în fața unei echipe impotente a gazdelor. Îmi vine greu să nu îmi amintesc cum această echipă clujeană ne-a dat un 3-0 rapid și abia s-a lăsat înfrântă la Ploiești fără a arăta valențe deosebite. Cele două goluri marcate în minutele de prelungiri la Cluj și golul magnific reușit de Moldoveanu la Ploiești, gol care a colorat un joc tern, doar au întreținut iluzia că putem fi peste clujeni.
După 45 de minute de chin pentru spectatorii neutri, în studioul uneia dintre televiziunile care au transmis meciul de baraj – o televiziune clujeană, rețineți amănuntul! – s-a făcut afirmația că jocul a fost foarte slab – afirmație absolut corectă! – și s-a vehiculat ideea că Sabău, directorul sportiv al clujenilor, dictează absolut tot la echipă, iar antrenorul principal declarat, Lobonț, ar fi un fel de paiață obligată să se supună – afirmație de neverificat și fără nicio relevanță pentru noi, cei care speram la o prezență ploieșteană în acest ultim turnir.Personal, speram la o prezență a Petrolului prefăcându-mă că uit numărătoarea punctelor pierdute pe mâna proprie, indiferent de numele celui care dirija echipa de pe bancă, sau pe mâna altora combinată cu neputința proprie, cel mai bun exemplu în acest sens fiind Argeșul. Da, am pierdut pe mâna proprie. Ne amintim de Metaloglobus, în două jenante rânduri, de o Timișoară ”a suporterilor” de coșmar, de un Sânmartin halucinant, de o Daco-Getica găsind oxigenul supraviețuirii tocmai pe ”Ilie Oană”. Răsucim cuțitul în rană doar de câteva ori, uitând voit de celelalte gloanțe care au șuierat pe la urechi. Fără aceste multe puncte irosite am fi putut depăși Târgoviștea. Poate nu am fi putut depăși Clinceniul, care a demonstrat că are echipă, nu doar câțiva jucători de valoare, nu doar conducere destoinică, așa cum a dovedit că posedă echipa de lângă Turnul Chindiei.
Pentru că Sibiul a avut parte de adversari de la care a învățat ceva și pentru că veteranii clujeni au terminat benzina spre final, balanța s-a înclinat spre formația care a jucat în prima ligă, confirmând că locul al treilea din eșalonul secund cu greu poate dovedi că este mai presus decât corijenții primei ligi– haideți să îi numim așa pe cei din prima ligă care ajung să treacă prin chinurile unui baraj de menținere. Precum Miriuță a aplicat doi pumni în meleul format la finalul meciului pentru supraviețuire cu Călărașiul, echipa lui a validat modelul în jocul de duminică, aplicând două swinguri în decurs de două minute unor gazde care vor avea o aniversare de 100 de ani încărcată de aguridă. No, nu-i bai!, am putea zice ca la Cluj. D-apoi nici Grecia nu a primit organizarea Jocurilor Olimpice în 1996, când se împlineau 100 de ani de la reluarea Jocurilor în epoca modernă!
C-o fi ploaie mare la Cluj, nu mai este treaba noastră, a ploieștenilor, după acest 2-0 pentru Sibiu, care face din manșa retur un duel fără suspans. Treaba noastră este că, pentru noi, norii de ploaie s-au arătat pe cer din timp, dar puțini din cei care ar fi trebuit să îi vadă i-au văzut și i-au luat în seamă. De aceea am ajuns să ne uităm cu jind la acest baraj, în loc să sărbătorim promovarea.
Pentru noi, după spulberarea promovării directe, acest baraj s-a dovedit a fi prea îndepărtat de multă vreme. Păcat, mare păcat! Pentru că, doar cu nu multă vreme în urmă, Petrolul a ridicat Cupa, apoi a cucerit Arnhem-ul, iar la un an distanță, și Plzen-ul… Multe s-au schimbat de atunci!
