Armăsarul Girus du Patural – cal de trei ani, care a fost cumpărat de senatorul Emanoil Savin – a reușit a treia victorie consecutivă, din tot atâtea curse în care a participat de la venirea sa pe Hipodromul Ploiești. Cal în care s-a investit o sumă importantă (în total, cheltuieli de aproape 10.000 de euro), acesta a bătut record după record, în ultima cursă coborând la o valoare de 1 min. 23 sec. 3 zecimi pe kilometru, cu aproape 3 secunde mai bine decât la precedenta cursă în care a participat!
Premiul Oltina – Fortuna Silver a adunat la start nu mai puţin de 11 cai (au fost 12 înscriși, dar armăsarul Renumit a fost retras din motive medicale), în special datorită premiilor consistente puse la bătaie de partenerul ce a sponsorizat întrecerea, nu mai puțin de 10.600 de lei în total, în această alergare, după marele învingător, armăsarul Girus du Patural (avându-l în sulky pe Adrian Marciu), sosind, pe rând, Jan VF și Suplețea, premiul cuvenit primului clasat depășind 1.000 de euro!
Cei aproximativ 1.000 de iubitori ai hipismului au avut cu ce se delecta, nu mai puțin de şapte curse extrem de interesante fiind în program, pe lângă cele cinci de trap, desfășurându-se şi două de galop: Premiul Emirates Breeders Program Round I şi Cupa Federaţiei.
Singura alergare semiclasică a zilei, Premiul Carpaţi – Fortuna Gold, i-a revenit armăsarului Paxton, condus de Marian Costache, şi a beneficiat de o festivitate de premiere cu ştaif, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Radu Oprea, împreună cu viceprimarul Ploieştiului, Cristian Ganea, oferindu-le driverului şi proprietarului Sorin Mavru cupa şi diploma cucerite după o cursă extrem de interesantă.
În celelalte curse de trap ale zilei s-au impus Rona (Premiul Fanta), General de Bry (Premiul Frizura) şi Bădie VF (Premiul Fler), iar cele două întreceri de galop le-au revenit iepelor Nordika – Premiul Emirates Breeders, respectiv Original Plan – Cupa Federaţiei, cu mențiunea că în prima cursă de galop a fost și un incident mai puțin plăcut, Alexandra Vara – jokeul calului Equario – suferind un accident, după terminarea cursei, amazoana necesitând trasportul la spital, din fericire, fără complicații suplimentare!
Pe toată durata reuniunii, cei mai mici dintre spectatori s-au plimbat cu poneiul Perjar, în spaţiul special amenajat între cele două tribune, primind, totodată, din partea partenerilor de la Phoenixy Romania surprize… dulci.
Următoarea reuniune hipică oficială va avea loc sâmbătă, 22 iunie, atunci când este programată să se desfăşoare Premiul de Încercare, ultima cursă semiclasică premergătoare marelui Derby de Trap al României, din 6 iulie.