F. T.
Astăzi, la Tribunalul Prahova se judecă măsura de prelungire a arestării preventive a lui Pascale Vasile, individul acuzat că, în această vară, a omorât o ploieșteancă pe care o cunoscuse pe Facebook – Tatiana Tudor, pe motiv că ar fi refuzat să întrețină relații intime cu el.
De asemenea, în același dosar, mai apar alte două persoane – rude ale victimei – care, potrivit unor surse judiciare, s-au constituit părți civile în cauză.
Amintim că suspectul, din Vălenii de Munte, în vârstă de 43 de ani, cât avea și victima, nu și-a recunoscut fapta nici în fața procurorilor și nici a judecătorilor. Anchetatorii susțin însă că, pentru a-și ascunde crima, Pascale Vasile ar fi plecat în aceeași zi în care ar fi comis fapta (4 august a.c.) la mare, împreună cu o altă femeie. De altfel, el a fost ridicat din trafic, la întoarcerea de pe Litoral, și dus direct la audieri la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, pentru ca, mai apoi, să primească de la judecători mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile. În motivarea decizei de arestare preventivă se arată, printre altele, că “inculpatul s-a întâlnit cu victima, Tudor Tatiana, în apropierea străzii Laboratorului (zona străzii Poligonului – n.n.), din municipiul Ploiești, mergând cu aceasta pe un teren viran din zonă, acoperit cu vegetație deasă, unde a lovit-o de mai multe ori în zona feței și i-a suprimat viața cu un ciob de sticlă, prin provocarea unei plăgi tăiate în regiunea cervicală”.