Leon Chirilă
Mai zilele trecute, ziaristul de excepţie care se numeşte Carol Mălinescu şi „semnează”, în fiecare dimineaţă, pe postul naţional de radio, rubrica „150 de cuvinte despre cei ce nu cuvântă”, se referea la cea mai mare pasăre din lume, condorul. Dintre toate detaliile interesante la adresa păsării trăitoare pe înălţimile din Anzii Americii de Sud, am reţinut –
şi astfel am avut motiv de comentariu – faptul că respectiva pasăre este nespus de lacomă. Ea nu poate fi vânată decât într-un singur mod şi anume după ce îngurgitează leşul unui cal lăsat momeală de localnici, operaţiune în urma căreia corpul său devine foarte greu şi nu mai poate zbura!?! Şi-atunci „se transformă” într-o pradă foarte uşoară pentru oricare „vânător”, de fapt cei care vor trimite pasărea spre muzee sau grădini zoologice din toată lumea.
Toată această scurtă vorbire despre condor se adaptează la viaţa umană, mai ales în rândul celor care, scăpaţi, oarecum, din marile probleme cu care toţi ne confruntăm, încep să urce pe panta afirmării, uitând, pe zi ce trece, de unde au plecat. Mai mult – cu siguranţă, fără să ştie de soarta condorului cel lacom – încep să adune cu ambele mâini, să-şi facă loc în elita celor bogaţi – mulţi dintre ei oneşti, care „au transpirat” de-adevăratelea, cu mintea şi întreaga lor capacitate ca să ajungă unde au ajuns. Ei bine, acei parveniţi care, în primul rând, strică imaginea adevăratelor valori umane şi materiale, sunt cel puţin la fel de lacomi precum condorii.
Ajungând aici, trebuie să spunem că soarta unor asemenea specimene umane va semăna, leit, cu cea a, totuşi, celebrelor păsări sud-americane. Averile lor – de multe ori nemăsurate – adunate fără noimă doar de dragul de „a poza” în om potent, vor deveni, pe zi ce trece, o povară, le vor schimba întreaga mentalitate (dacă au avut-o), vor deveni şi mai… ”hămesiţi”, ahtiaţi după agoniseală, lăcomia determinându-i să-şi piardă şi ultima fărâmă de omenie, dacă o astfel de calitate i-a putut caracteriza vreodată!
Ce se mai poate spune despre astfel de specimene umane? Că asemănarea cu condorii „va merge” până la capăt; adică, dacă maiestoasele păsări condor ajung în captivitate – e-adevărat, în condiţii, oarecum, de nobleţe, cu îngrijire specială şi cu multă… trecere la public – lăcomia celor care şi-au pierdut omenia va… rima cu puşcăria! În astfel de locaţii ajung cei mai mulţi dintre parveniţii noştri postdecembrişti – foarte asemănători cu hoţii la drumul mare din alte vremuri – care nu mai au nici mamă, nici tată,
şi-abia aşteaptă să mai pice vreo „ciosvârtă” asupra căreia să se arunce, s-o îngurgiteze şi-apoi, să se bată cu mâinile amândouă pe burtă că au făcut o nouă… ispravă!
Cu siguranţă, însă, „mintea” lor nu va face, nicicând, legătura între pasărea condor – care-şi pierde libertatea din cauza lăcomiei – şi lăcomia sa care-i va purta paşii şi… hoitul, spre… puşcărie!
