Petre Apostol
La finalul acestei săptămâni, sunt programate şi primele etape din eşaloanele secunde ale handbalului românesc, atât cel feminin, cât şi cel masculin, în ambele competiţii judeţul Prahova având câte o reprezentantă.
În campionatul masculin este înscrisă echipa de la CSM Ploieşti, însă debutul său se lasă aşteptat, deoarece va sta în prima rundă, în urma retragerii de ultim moment a formaţiei CSM Cimentul Bicaz. Pentru ploieşteni, pregătiţi de Dragoş Dobrescu şi Ion Nicolae, acest fapt este binevenit, ca urmare a situaţiei de la club.
În urma restanţelor la salarii, echipa ploieşteană a rămas cu nouă jucători seniori în lot, urmând ca acesta să fie completat cu trei juniori de la CSŞ Ploieşti, care vor evolua cu dublă legitimare.
Formaţia ploieşteană, revenită în eşalonul secund, după o incursiune de un sezon în Liga Naţională, urmează, astfel, să-şi facă debutul săptămâna viitoare în Divizia A, având programat meciul din deplasare cu Ştiinţa Municipal Bacău, una dintre pretendentele la promovare.
În campionatul feminin, judeţul este reprezentat de HC Activ CSO Plopeni (în foto), „eterna” divizionară secundă participând, şi în acest sezon, cu un lot alcătuit în majoritate de junioare. Formaţia prahoveană urmează să debuteze mâine, pe teren propriu, de la ora 11.00, având întâlnire cu CSU Ştiinţa Bucureşti, una dintre candidatele la promovare, care a fost şi în sezonul precedent la turneul de baraj, însă fără a reuşi să avanseze în eşalonul de top.
În cadrul etapei mai sunt programate următoarele meciuri: Ştiinţa Bacău – Dinamo Bucureşti (arbitrat de Marina Agliceriu, din Ploieşti, şi M. Turdean, din Mureş), CNOT Iaşi – ACS Şc. 181 SSP Bucureşti, Univ. Neptun Constanţa – Rapid Bucureşti (arbitrat de ploieştenii Marian Băbău şi Alexandru Roibu), HCF Piatra Neamţ – CSU Târgovişte, CSM Bucureşti II – SCM Piteşti, ACS Spartac Bucureşti – CS HM Buzău.














