Petre Apostol

După înfrângerea la limită cu HC Zalău, de marţi, din debutul Ligii Naţionale de handbal feminin, echipa CSM Ploieşti se pregăteşte pentru meciul retur al primei runde preliminare din Cupa EHF, cu HC Neistin, campioana Insulelor Feroe, programat mâine seară, de la ora 18.00, în Sala „Olimpia”.
Echipa ploieşteană s-a impus în manşa tur, disputată săptămâna trecută, cu scorul de 26-24, partidă în care au fost prezente doar opt handbaliste, dintre care două pe postul de portar. Situaţia formaţiei prahovene, însă, a devenit şi mai delicată, în acest moment, după ce, ieri, trei dintre stranierele din lot, Marina Dmitrovic, Dragica Tatalovic şi Ivana Bozovic, nu s-au prezentat la antrenamente.
Conform unor surse, acestea ar urma să plece la Cetate Deva, echipă invitată de forul naţional să joace în primul eşalon, în urma retragerii vicecampioanei HCM Baia Mare şi a declinării invitaţiei de către HM Buzău, prima pe listă care nu a reuşit promovarea, după disputarea turneului de baraj.
Din informaţiile noastre, arbitrii din Polonia desemnaţi la meciul din Cupa EHF, Andrzej Chrzan şi Michal Janas, precum şi delegatul grec Antonis Hadjinikolaou au asigurată deplasarea, de către clubul ploieştean, deşi nu se ştie de unde vin banii.
Chiar şi aşa, echipa ploieşteană ar putea să nu aibă dreptul să evolueze, deoarece nu poate folosi alte jucătoare în afara celor trecute pe lista iniţială înaintată Federaţiei Europene de Handbal. Iar în absenţa celor trei straniere, în lot au mai rămas doar Alina Dumitru, Iryna Shutska-Burtea, Daciana Balaban-Curtean, Ionela Dinu, Izabela Mitrescu, Andreea Chiricuţă, ca jucătoare senioare, deşi şi în dreptul unora dintre acestea încă există un semn de întrebare cu privire la continuarea activităţii la Ploieşti.

Pe locul 9, în campionat

Spre deosebire de anul trecut, când debuta cu o victorie categorică pe terenul echipei Rapid Bucureşti, ocupând locul întâi în clasamentul Ligii Naţionale, de data aceasta, CSM Ploieşti, prin înfrângerea cu 25-26 în disputa de pe teren propriu cu HC Zalău, a început campionatul de pe a noua poziţie.
Miercuri seară, s-a disputat şi ultima partidă a etapei inaugurale din Liga Naţională, Corona Braşov câştigând clar la Deva.
Astfel, rezultatele din prima etapă a campionatului au fost următoarele: HCM Rm. Vâlcea – U Cluj 21-18, CSM Bistriţa – Dunărea Brăila 26-30, CSM Bucureşti – Danubius Galaţi 10-0, CSM Unirea Slobozia – CSM Roman 28-28, Măgura Cisnădie – SCM Craiova 25-33, CSM Ploieşti – HC Zalău 25-26, Cetate Devatrans – Corona Braşov 17-29.
De menţionat că echipa CSU Danubius Galaţi a fost sancţionată pentru folosirea unei jucătoare în stare de suspendare, astfel că, pe lângă pierderea meciului cu CSM Bucureşti la scor de neprezentare, a mai primit o penalizare de un punct în clasament, ceea ce înseamnă că începe campionatul cu minus.
Etapa a II-a a debutat încă de miercuri, când HC Dunărea Brăila a învins, pe teren propriu, pe CSM Unirea Slobozia, scor 37-25. CSM Ploieşti, dacă va mai exista, ar urma să evolueze în deplasare, în runda a doua, pe terenul formaţiei CSM Roman, meci programat luni, 19 septembrie, de la ora 18.00.