Florin Tanasescu
Să nu crezi în Diavol nici atunci când îţi spune că Dumnezeu există ? Eu cred.
Și mai cred că, zilele astea, Dracu-i foarte ocupat: să meargă la Iași, la Galaţi, la Satu-Mare și, de-i necesară prezenţa lui, se duce și la Mare. Dar mai ales la Iași, să facă din săracii – poate și cu duhul, poate nu – subiecte de știri și bătaie de joc. Să-i facă s-adune ochiul lui, “ochiul dracului”, de pe jos, aruncat pe caldarâm.
Cum ? Ce-mi spuneţi ? Că 40 de zile a stat Necuratul pe Muntele Ispitelor împreună cu Iisus ? Asta o știu ! Ce mai coabitare ! Și ce dialoguri ! Mai ceva decât ale lui Platon. Dar, ce folos ? Nu de alta, dar știţi, eu cred în vorba aia: “Drag îmi este Platon, dar mai drag mi-e adevărul”. Iar adevărul este că Dracu’ și-a scos ochiul și l-a aruncat, într-un sictir nemernic, unui popor. S-a întâmplat la Iași.
Și nu, părinte, nu-mi mai vine a zice “Dumnezeu adevărat, din Dumnezeu adevărat”. Nu-s fariseu. Și-ar fi păcat să stric rânduiala cu care ne-am tot îmbătat; anume că aici ar fi Grădina Maicii Domnului. Să îi lăsăm pe alţii să spună acest adevăr.
Știu, sunt eretic, merit ars pe rug, alungat din biserică, dar o spun răspicat: Nici Necuratul însuși nu s-ar fi așteptat la atâta nemernicie câtă există în, vai, frumoasa Românie ! Și mai cred, da, că tot Diavolul (uneori chiar dă dovadă de fair – play) și nu vreun înger corporatist a mai strigat, cu-o geană de lacrimă în singurul ochi rămas întreg: “Românie, iată fiii tăi ! Sunt ăștia, care cu ochiul meu aruncă ! Chiar n-au niciun Dumnezeu ? ”.
Iar eu, zilele astea, voi zice: “Românie, uite-ţi netrebnicii tăi !”. Uite-ţi nemernicii cum aruncă, ca la răspântii mărunţișul, când mortul/ moarta, adică neamul, adică ţara, e dus, e dusă la groapă.
Femeie! Românie! Ţară! Ăștia-s fiii tăi? Nu, zău? Cu sufletele cocoșate/mutilate, făcând mișto de amărâţii zilei de ieri, de azi, de mâine? De nefericiţii care se bucură că din bănuţii ăia, adunaţi de jos, își pot permite o pâine. Și, de le-o mai rămâne ceva, de-o lumânare să pună la morminte.
Să nu-mi repetaţi, o știu prea bine: Dumnezeu l-a făcut pe om după chipul și asemănarea lui, iar nu s-arunce pe jos, de pe muntele Ispitelor electorale, ochiul dracului. Asta, nu !
Da, pentru mine – nu știu pentru voi – imaginea cu amărâţii ăia care se- apleacă și aproape că nu se mai ridică niciodată nu face cât o mie de cuvine, ci cât un ocean de lacrimi și de patimi.
Doamne, iartă-i, că nu știu ce fac, să zic? Un drac ! Știau, știu și vor ști prea bine.
Și-ncă ceva: chiar Dracu’ – și scuipă-n sân și se-nchină de când cu întâmplarea de la Iași. Are un ochi scos, deci vedere monoculară, și vede totul plat. Așa și este. Și “slugă pesedistă” și “userist doxat” și „ penelist frustrat” sunt pentru el o apă și-un pământ. La fel și pentru mine.
La fel și pentru mine în ţara asta în care, cum ai zis domnule Steinhardt că se scrie România invers? “Ai N Amor?” Te-ai înșelat. Suntem un neam plin de frustrări și ură.
Iar voi, preoţi, îmi vorbiţi de la amvon despre dragostea de om? Despre aproapele meu? Încep, credeţi-mă, să nu mai cred… În cine? În viitorul neamului meu. Să nu mai cred că ţara asta se va face vreodată bine. Și da, mi-e rușine, zilele astea, că sunt român.
Mi-e milă de mine.
Și încă aștept să se ridice amărâţii cu mâinile tremurând și numărând, la Iași, mărunţișul adunat de jos, de pe caldarâm.
Iar Necuratul, poate mă credeţi, poate nu, se-nchină și suspină.
Până și el are un Dumnezeu !
