Violeta Stoica
Una dintre locomotivele Depoului CFR Ploiești și-a regăsit, peste noapte, cu ajutorul unor voluntari inimoși din București, Craiova, Brașov și Ploiești, o parte a gloriei de altădată, sub stratul de murdărie, rugină și vopsea scorojită.
“Proiectul 823”, cum a fost denumită transformarea locomotivei electrice EA1 823, le-a ocupat voluntarilor circa 12 ore de muncă fără oprire. Ceea ce a ieșit, însă, din mâinile lor pare să fie un adevărat tratament de întinerire pentru bătrânica de 30 de ani devenită între timp Cenușăreasa Depoului Ploiești!
„România Feroviară” a publicat, pe o rețea de socializare, cum s-a înfăptuit minunea de la Ploiești: “Munca a fost titanică, 10 oameni au muncit peste 12 ore continuu pentru a realiza, după părerea multora, ceva imposibil. Materialele folosite au fost achiziționate de noi toți, împreună. Suma totală a sărit de 800 de lei, fără să luăm în considerare cheltuielile fiecăruia pentru transport și mâncare. Numele celor opt voluntari fantastici sunt următoarele: Marius Mircea, Radu Căpitan, Mădălin Vlaicu, Dumitru Costel, Mihai Nicolae, Adrian Florin Tucă, Sabin Dorian Borsaru și, nu în ultimul rând, Alexandru Gavrilă (n.n. – grupul voluntarilor în foto). Ei fac parte din ultima generație de trainspotteri (n.n. – pasionați de trenuri) adevărați din România, un grup fantastic și niște voluntari incredibili”. Cum s-a realizat transformarea? După o spălare ca la carte, partea de jos a locomotivei, scorojită de vreme, a fost revopsită în albastru și roșu, ceea ce i-a readus puțin din strălucirea de altădată, de când a ieșit din fabrică, adică de prin anii 1986-1987. Toate materialele folosite la “tratamentul de rejuvenare” a Cenușăresei, respectiv soluțiile de spălare, vopseaua, pensulele, hârtia abrazivă și toate celelalte au fost achiziționate din fondurile proprii ale voluntarilor, inclusiv România Feroviară.
„Totul depinde acum de Depoul Ploiești să mențină munca noastră, mai este puțin de lucru la un post de conducere, timpul a fost inamicul public numărul 1, dar acum EA 1 823 strălucește cum nu a mai strălucit de 12 ani de când a ieșit de la ultima reparație capitală!”, spun cei de la România Feroviară.
Sursa foto: România Feroviară