Luiza Rădulescu Pintilie
Ropotele unei ploi repezi au însoţit, în toată dimineaţa zilei de sâmbătă, 11 mai, bătăile răspândite peste sat ale clopotului bisericii „Sfânta Parascheva” din satul Sfârleanca al comunei Dumbrăveşti! Spulberate de un vânt rece, în căderea lor pe tabla acoperişului, pe lemnul şi piatra crucilor, apoi pe iarba verde şi florile crescute pe morminte, picături dese au însoţit toate cântările bisericeşti ale preotului Alexandru Dumitrescu şi ale dascălilor rugători întru odihna, miluirea şi mântuirea celor pentru care familiile au făcut, în acea zi, pomenire, după rânduiala creştină.
Sub luminile candelabrelor mari, ale flăcărilor venite dinspre candele şi sfeşnice, am văzut bine, din locul în care m-am aflat, chipurile tuturor celor prezenţi. Şi-am avut, mai bine de un ceas, acolo, în sfântul lăcaş al rugăciunii pentru cei plecaţi în lumea neîmbătrânitoare, cea mai clară dovadă a unui schimb de generaţii pe care l-aş fi vrut întârziat nu doar pentru mine, ci pentru fiecare în parte! Rostitori ai rugii pentru odiha veşnică şi iertarea de păcate ale părinţilor noştri, mai toţi plecaţi de curând, pe neaşteptate, înspre Lumina Învierii, ne-am regăsit, aprinzând lumânări, aşezând coşuri cu colivă şi colaci în rândul celor aşezate înaintea noastră, închinându-ne, îngenunchind, lăcrimând, foşti colegi de şcoală pe care, de douăzeci- treizeci-patruzeci de ani, drumurile vieţii ne-au despărţit, ducându-l pe fiecare mai departe ori mai aproape de locul rădăcinilor.
Şi, deodată, mi-am dat seama, că existenţele noastre, ale tuturor, au început să se întretaie acolo unde, până mai ieri, se întretăiau cele ale părinţilor şi bunicilor noştri, ale altora din neamul pe care ne-a venit nouă rândul să-i pomenim. Stângaci mai toţi – dovadă că ne-au luat pe nepregătite rânduielile creştine – şi uitându-ne, cu emoţie, în jur, ce s-ar cuveni să facem ori să spunem. N-am fost mulţi, dar nici puţini şi aproape că m-am bucurat de fiecare scaun rămas neocupat, vrând să cred că aşa va şi rămâne cât mai mult timp, lăsând în bucuria vieţii pe cât mai mulţi ! Fiindcă şi aşa au fost destule casele din care s-a pomenit numele cuiva plecat „în loc de lumină, în loc de verdeaţă, unde nu e nici întristare, nici suspin”, fiindcă şi aşa nu a fost colţ din cimitir în care să nu se verse, peste pământul mustind de apă, vin roşu pentru veşnica pomenire a cuiva plecat spre cereasca lume neîmbătrânitoare…
O realitate dureroasă a mai tuturor satelor, nu întâmplător şi ultimele date statistice arată că sporul natural al populaţiei se menţine în continuare negativ, fiind mai multe slujbele săvârşite în biserici pentru cei adormiţi decât pentru botezul copiilor creştinaţi !
