Mai multe filiale din cadrul ALDE, partidul condus de Călin Popescu-Tăriceanu şi Daniel Constantin, sunt nemulţumite de condiţiile impuse de la centru pentru candidaţii la alegerile parlamentare, după ce s-a decis la începutul lunii ca filialele trebuie să doneze 10.500 de lei pentru fiecare candidat, iar membrii care vor să devină parlamentari – câte 63.000 de lei. Surse din partid au precizat pentru HotNews.ro că nemulţumirile au apărut în 15 filiale şi se referă la lipsa de transparenţă privind cheltuirea acestor contribuţii. Mai mulţi lideri locali ALDE ar fi deranjaţi ca taxa de 63.000 lei nu este foarte clar definită şi se tem să nu fie o cotizaţie către centru, în loc să fie destinaţi finanţării campaniei în judeţul respectiv. Mai mult, unii dintre posibilii candidaţi ar fi chiar hotărâţi să renunţe la candidatură. Potrivit unor surse politice, nemulţumirile vin din partea fostului Partid Conservator condus de Daniel Constantin. În plus, mai multe voci din partid se declară împotriva practicii racolării de „penali” de la alte partide care cotizează la partid şi sunt astfel impuşi drept candidaţi de la centru, mai arată sursele citate. Tensiuni există şi în privinţa alianţelor preelectorale şi a temerii că ALDE nu va reuşi să treacă pragul electoral singură. Amintim că PSD şi ALDE nu au luat încă o decizie dacă vor candida pe liste comune, însă Tăriceanu preferă liste proprii la alegeri.
„Discuţia despre a merge împreună sau separat pe liste nu a avut loc. Interesul meu este să găsesc cele mai bune formule pentru reprezentarea electoratului liberal din această ţară şi acest lucru presupune să mergem, şi nu e niciun element nou care să spună că se pune în discuţie acest subiect, aşa cum am planificat şi ne pregătim pentru o campanie, să mergem pe liste separate”, a declarat Tăriceanu.














