Cu ocazia Zilei Internaţionale a Asistentului Medical, astăzi, între orele 9:00-12:00, Asociația Diabeticilor din Prahova va organiza o campanie gratuită de verificare a stării de sănătate. Evenimentul se va desfăşura la sediul Şcolii Postliceale Sanitare „Thoma Ionescu” Ploieşti, din cartierul Cina, str. Predeal nr.28. Campania se adresează tuturor persoanelor care doresc verificarea stării de sănătate, indiferent de vârstă sau statut social. Şcoala Postliceală Sanitară “Thoma Ionescu” a fost deschisă în anul 1993, sub patronajul “Asociaţiei Femeilor din Prahova” şi este prima şcoală postliceală sanitară particulară înfiinţată în judeţul Prahova.