F. T.
Marți, timp de două ore (intervalul orar 11- 13), polițiștii prahoveni au organizat o activitate preventivă la Școala Gimnazială din comuna Ariceștii Rahtivani, circumscrisă campaniei „Împreună, pentru o comunitate mai sigură”.
Potrivit unui comunicat al IPJ Prahova, “acțiunea a constat în prezentări tematice adresate elevilor, prin intermediul cărora au fost transmise mesaje adaptate grupelor de vârstă participante. Astfel, celor mai mici, polițiștii le-au adresat recomandări cu privire la siguranța rutieră, contactul cu persoanele necunoscute și importanța unei bune relații cu părinții.
În schimb, celor mai mari le-au fost prezentate aspecte referitoare la măsuri practice de siguranță pe internet, protecția datelor personale și limitele răspunderii penale”.
Tot reprezentanții poliției prahovene mai amintesc faptul că, din cauza vremii neprielnice, polițiștii au amenajat în sala de sport a unității școlare standuri de prezentare a echipamentelor din dotarea Serviciului de Acțiuni Speciale, Serviciului Criminalistic și Serviciului Rutier. Iar „ vedeta” acțiunii de la Școala Gimnazială Ariceștii Rahtivani a fost câinele “ Blitz”, specializat în detectarea substanțelor explozive.