Turiştii din zonele montane sunt sfătuiţi să fie atenţi la vipere, cu atât mai mult cu cât pentru acestea începe perioada de împerechere. Salvamontiştii atrag atenţia că dacă o persoană este muşcată de viperă nu trebuie mişcată până când vin salvatorii, sângele nu trebuie pus în mişcare şi trebuie hidratată bine.
Şeful Salvamont România, Sabin Cornoiu, a declarat, ieri, pentru corespondentul MEDIAFAX, că viperele au apărut peste tot în zona montană, la altitudini mici.
„În perioada asta începe şi perioada de împerechere. Sunt 5 sau 6 specii de vipere la nivel naţional, toate veninoase, toate periculoase. Dacă sunt surpinse şi se simt în pericol, atacă. Cel mai bine este ca turiştii să-şi facă simţită prezenţa şi atât, ele se îndepărtează singure. Trebuie să ne ferim”, a spus Cornoiu.
Până acum, nu a existat niciun caz în care salvamontiştii că fie chemaţi să intervină după ce turiştii au fost muşcaţi de vipere, însă astfel de cazuri au fost înregistrate în anii trecuţi.
Turiştii sunt sfătuiţi să nu provoace viperele.
De asemenea, există informaţii potrivit cărora în Munţii Făgăraş a fost zărită vipera neagră, specie care nu a mai fost văzută de aproximativ 20 de ani.