Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Purdue încearcă să descopere constant noi medicamente pentru oamenii care se confruntă cu tulburări gemerate de consumul de alcool, durere cronică şi tulburări de dispoziţie. Astfel, au descoperit că două peptide şi o proteină găsită în spanac ar putea fi cheia către dezvoltarea unor noi medicamente, potrivit sciencedaily.com, preluat de MedLive.ro.
”În prezent, aceste tipuri de afecţiuni nu sunt gestionate în mod adecvat. Medicamentele mai bune, care provoacă mai puţine efecte secundare, ar fi benefice. Am descoperit că două peptide, produse metabolice naturale ale Rubisco, şi o proteină găsită în mai multe plante, printre care şi spanacul, pot ajuta la dezvoltarea acestor noi medicamente”, explica van Rijn, profesor de chimie şi farmacologie moleculară.
Rezultatele au fost publicate în ”European Neuropsychopharmacolgy” şi ar putea dezvolta medicamente care să facă procesul terapeutic mai simplu şi care să nu provoace reacţii adverse nedorite.
”Suntem încântaţi că suntem parte din această descoperire în materie de medicamente. Prin această tehnică nouă urmărim să dezvoltăm molecule care să activeze doar căile de semnalizare celulare asociate cu efectele terapeutice. Am descoperit că aceste peptide activează selectiv căile benefice fără a activa şi căile de efecte secundare ale receptorului”, explica van Rijn.
În prezent, specialiştii caută strategii sintetice şi computaţionale pentru a îmbunătăţi aceste peptide.
De asemenea, privesc procesul într-un mod optimist deoarece peptidele iniţiale de rubiscolină sunt deja investigate în studii anterioare pentru capacitatea lor de a regla aportul alimentar şi sunt disponibile în comerţ, fiind folosite în cremele antirid pentru piele.
Oamenii de ştiinţă recomandă ca peptidele să fie administrate oral şi să fie concepute astfel încât să poată să penetreze bariera hemato-encefalică, ambele condiţii fiind necesare ca un medicament să trateze eficient o tulburare a sistemului nervos central.