Luiza Rădulescu Pintilie
E demonstrat ştiinţific că putem vedea cu ochii doar trei culori de bază – roşu, albastru şi verde – dar că suntem înzestraţi să distingem zece milioane de nuanţe apărute din combinaţia acestora. Numai griul, de exemplu, dintre albul şi negrul în care pare că ne-am obişnuit să împărţim lucrurile, îl putem vedea în nu mai puţin de 500 de variante. Cu inima putem vedea, însă, chiar şi ceea ce nu cuprindem cu privirea, fie şi pentru că „suntem oameni, deci avem suflete colorate”, după cum şi-a mărturisit încredinţarea un artist al culorii, pictorul Paolo Grilli.
Privirii şi inimii deopotrivă li se adresează şi tradiţionala expoziţie de artă plastică găzduită de Galeria de Artă Ploieşti ce reuneşte, sub genericul „Salonul de primăvară”, creaţii originale ce poartă semnăturile membrilor filialei ploieştene a Uniunii Artiştilor Plastici din România şi care va fi vernisată miercuri, 8 mai, cu începere de la ora 16,00. O expoziţie complexă, care alătură lucrări de pictură, sculptură, ceramică, tapiserie, unitară în ansamblul său, fără a ştirbi nimic din stilul propriu al fiecăruia dintre artiştii expozanţi: Tiberius Adet, Cristian Anghel, Ana-Maria Bărbos, Marcel Bejgu, Veniamin Caminschi, Marilena Cane, Emanuela Ceapă, Emil Craioveanu, Corneliu Cubleșan, Anca Maria Drăgoi, Alfred Dumitriu, Vlad Dumitriu, Inga Edu, Loredana Ioana Ene, Marilena Ghiorghiţă, Florica Ionescu, Mihaela Laslo, Diana Lemnaru, Ștefan Macovei, Mihail Manta, Constantin Mazuru, Lucreția Milea, Dragoș Minculescu, Tănase Mocănescu, Victor Munteanu, Adrian Nicolae, Miltiade Nistoroiu, Ana Oprișoreanu,Valter Paraschivescu, Ovidiu Paştina, Sandu Petre, Mirela Petria, Virgil Potârcă, Camelia Profirescu, Daniela Rândașu,
Valeriu Scărlătescu, Elisabeta Stănciulescu, Speranţa Ştefănescu, Florin Şuţu, Mihaela Teodorescu, Ionuț Cristian Tudor, Maria Urian, Mariana Grumăzescu Voicu.