Florin Tănăsescu
Sfârșit de aprilie un pic cam desfrânat. Vremea s-a schimbat și, toată luna asta, vântul și ploaia au zbuciumat ferestre de case părăsite. Și suflete obosite de-așteptat.
Un orologiu arată că trebuie să plecăm să luăm Lumină. E noaptea de Paști.
– “Hristos a-nviat”, ne-apare așa, pe nepusă masă, cu trei ore avant la lettre de ora Învierii, deci pe la nouă seara, o urare pe messenger. Nu o cunoaștem, nu îl cunoaștem, pe expeditor. Ne ia cu fior ! Și-n suflet ni se face ger !
Ei, hai !, ne-am zis, o fi aprilie ăsta capricios și ne joacă feste ! Urările, dorinţele, chiar și blestemele (“Da, vă voi numi pe toţi cei care m-aţi făcut să plec din ţară, «Cei de neiertat»”) sunt răstălmăcite de o vreme, de vânturi tăioase ce usucă și pământ, și suflete în case.
– Adevărat a-nviat !, răspundem și noi de complezenţă, dar grăbiţi. Aveam gând să facem act de prezenţă când iese popa și strigă “Veniţi de luaţi Lumină !”. Și-apoi, mulţumiţi, creștinii din noi, scăpaţi de-nghesuiala clasic ortodox – creștină, să ne-ntoarcem acasă. Acasă, la noi în ţară. Dar mesajul ne ţine pe loc. Mesajul care, vorba fie între noi, nu avea semnele de punctuaţie adecvate. Un semnul mirării, de exemplu…
Un semn al mirării întors pe dos. Punctul e sus, sub verticală…
“Ce mai e prin ţară ” e următoarea întrebare care ne năucește. De data asta, este pus semnu-ntrebării, dar tot cu susu-n jos. Cârligul-i dedesubt. Punctul, deasupra. (Nu, nu-l avem pe tastatură, că l-am fi pus și noi).
O, da, “cârligul” care a tras românii dincolo de graniţă, afară.
Da, așa se pun semnele de mirare/ întrebare prin Barcelona, prin Cadiz, pe la Sevilla, Sociedad ori Tarragona. Așa au semnele de punctuaţie spaniolii. Și tricolorul lor nu are decât roșu – galben ceva mai lat – și iarăși roșu. Nici pic de-albastru, cum e Voroneţul nostru. Iar culorile sunt pe orizontală. Și mulţi, prea mulţi români, au fost de Paști, “afară”. Cu dor de roșu ? Nu. De galben ? Nu. De albastru ? Da.
De roșu, galben și albastru…
Sfârșit de aprilie un pic cam desfrânat. În România începe să picure. Să luăm umbrela sau să nu o luăm cu noi ? Nu de alta, dar gândul că poate și-n România stropii o vor lua, aidoma semnelor de punctuaţie din Spania, de la pământ spre nori, ne dă târcoale. Nu, nu sub formă de vapori, ci pur și simplu o vor lua pe verticală,
luând locul cumulonimbușilor. Sau dacă și-n noptea asta norii negri sunt tot pe pământ ? Cât despre ploaie, nu ne-ndoim: e-albastră !
Nu, nu doar aprilie a fost desfrânat, cu vânt rece, cu blesteme, cu semne de-ntrebare rămase plictisite de-atâta așteptat care, la rândul lor, s-au răsturnat. Nu, nu doar semnul exclamării a ajuns la limita răbdării și, obosit de atâta mirare la câte se-ntâmplă în ţară, la rându-i s-a resemnat și el. Și are punctul, ca și norii, ca și semnul întrebării, ca tot neamul ăsta, spre zare.
“Să fii sănătos Sărbători cubine”, este urarea ce, acum, da, ne e clar, din Spania ne vine. Scrisul nu e coerent. Aidoma lunii aprilie, năucă și destrăbălată. Aidoma ăstor treizeci de ani în care creștinul sau ateul au tot sperat că, luând Lumină, ceva, ceva se va schimba în bine.
Vaya con Dios ! Hrisos a Înviat ! Pentru cine ?
