Orașul Sinaia continuă să se numere printre localitățile din Prahova care se dezvoltă grație accesării de fonduri europene. Astfel, la sfârșitul săptămânii trecute, primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea, a semnat două noi contracte de finanțare cu bani europeni, dintre cele zece propuse a fi puse în aplicare în acest oraș în următorii trei ani.
Primul proiect, “Park & Ride”, este în valoare de aproximativ 5 milioane de euro. Potrivit proiectului, în zona Gării din Sinaia se va construi o parcare etajată, parter și șase nivele, la care se va adăuga un subsol parțial și un nou nivel care va reprezenta, de fapt, o terasă exterioară la Bd. Carol I. Această parcare va avea o capacitate de 300 de locuri, iar în incinta acesteia vor exista două stații de reîncărcare pentru mașinile electrice, scopul fiind încurajarea folosirii mijloacelor nepoluante de transport, întrucât de aici se vor putea închiria biciclete și trotinete electrice. Potrivit autorităților locale, prin acest proiect se urmărește descongestionarea traficului și încurajarea mobilității nepoluante, având în vedere că se va facilita accesul în zona centrală a orașului și la principalele obiective turistice. Cel de-al doilea proiect parafat la sfârșitul săptămânii trecute poartă denumirea “Eco Bus” și este în valoare de peste 4 milioane de euro. Scopul acestui proiect este reducerea emisiilor de carbon la nivelul orașului Sinaia și promovarea transportului public nepoluant, îmbunătățit în detrimentul deplasării cu autoturismul particular. Parcul auto de transport în comun al orașului va fi reînnoit cu 11 autobuze hibrid. Acestea vor fi dotate cu internet wireless, sistem de supraveghere video, telemanagement și taxare e-tiketing. De asemenea, în cele 18 stații de pe traseul acestor mijloace de transport vor fi montate și panouri cu mesaje nominale pentru informarea în timp real a călătorilor asupra timpului de sosire a autobuzelor.
”Un oraș în care poți accesa ușor transportul în comun este un oraș sănătos.Aștept cu entuziasm ziua în care voi vedea mai multe biciclete decât mașini pe străzile orașului. Sinaia este orașul cu cea mai mare rată de bani europeni atrași pe cap de locuitor”, a declarat Vlad Oprea, primarul orașului Sinaia.
De precizat că de la începutul acestui an au fost încheiate, în total, patru contracte pentru proiecte care însumează 13,2 milioane de euro.