Trecerea la ora de iarna 2016 se face în noaptea dintre 29 octombrie și 30 octombrie 2016 (ultima duminică din luna octombrie), schimbarea orei făcându-se astfel încât ora 4:00 a dimineții de 29 octombrie 2016 devine ora 3:00.
În fiecare primăvară, mai precis în ultima noapte de sâmbătă spre duminică a lunii martie, trecem la ora de vară. În acest fel, se folosește lumina naturala pentru o perioadă ceva mai lungă de timp, pe parcursul unei zile. În schimb, odată cu instalarea toamnei, în ultima noapte de sâmbătă spre duminică a lunii octombrie, se revine la oră normală.
În țara noastră, acest sistem a fost instaurat în 1932. Pe atunci, ora se schimba în prima duminică a lunii aprilie respectiv în prima duminică a lunii octombrie. Această practică a rămas valabilă până în 1943, când legea trecerii la oră de vară nu a fost în vigoare. De abia după 36 de ani, în 1979, s-a revenit la acest procedeu.
Schimbarea orei, fie ea de vară sau de iarnă, are, de cele mai multe ori, repercusiuni asupra psihicului și sănătății populației care are nevoie de o anumită perioadă de acomodare.
Schimbarea orei poate perturba ceasul biologic și odată cu el pot surveni și dereglări hormonale, mai ales în ceea ce privește melatonina, hormonul responsabil tocmai cu reglarea ceasului biologic al organismului.