Andrei Nicolae,
deputat PSD Prahova
Protecţia socială reprezintă un capitol important din programul de guvernare, pentru care Executivul trebuie să găsească soluţii şi resurse. Pe de altă parte, însă, este nevoie de rezolvarea unor situații concrete, care vizează anumite categorii de persoane, iar când acestea sunt persoane cu dizabilități, deciziile luate de unul dintre miniștrii din Guvernul României contribuie la eliminarea unor disfuncționalități existente în sistemul de protecție a persoanelor cu handicap.
Astfel, deciziile adoptate de ministrul Muncii, Marius Constantin Budăi, reprezintă răspunsul la două dintre cele mai importante probleme cu care se confruntau persoanele cu handicap grav şi, pe cât este posibil, la îmbunătățirea calității vieții unor oameni cu grave probleme de sănătate.
Astfel, în Monitorul Oficial numărul 293, de marți, 16 aprilie 2019, a fost publicat Ordinul comun al ministrului Muncii și Justiției Sociale și al ministrului Sănătății, conform căruia persoanele care au suferit amputații nu vor mai fi chemate periodic la comisiile de evaluare, iar certificatul de încadrare în grad de handicap va avea valabilitate permanentă.
Persoanele cu amputații vor putea face, în continuare, cerere pentru reevaluarea gradului de handicap în care au fost încadrate, în cazul în care consideră că starea li s-a agravat și că au dreptul de a fi încadrate într-un grad de handicap mai grav.
Chiar dacă nu se vor mai prezenta periodic la comisiile de evaluare, persoanele cu amputații vor trebui să respecte planul de recuperare stabilit de medicii specialiști.