Petre Apostol
Mâine, pe un traseu care va traversa Tătaru, Urlaţi, Ceptura, Tohani, Budureasca, Valea Călugarească, pe Drumul Vinului din Prahova, se va desfăşura primul concurs important din calendarul acestui sezon competiţional de ciclism din România. Asociaţia Judeţeană de Ciclism Prahova va organiza, în cadrul circuitului naţional de ciclism pe şosea Road Grand Tour, concursul intitulat „Drumul Vinului”.
De asemenea, întrecerea reprezintă, pentru al doilea an consecutiv, şi prima etapă din cadrul Cupei Naţionale de Seniori şi a Cupei Naţionale de Juniori, organizate sub egida Federaţiei Române de Ciclism.
Cursa din cadrul circuitului Road Grand Tour a devenit, deja, una clasică, adunând la start pe unii dintre cei mai valoroşi ciclişti din ţară.
Traseul este destul de simplu. Un tur de circuit are 23.3 km. Startul se va da pe drumul Bucov – Plopu, iar sosirea este la Crama Seciu. Cei care nu au avut timp să acumuleze mii de kilometri până în aprilie, au la dispoziţie Tura Scurtă, cu o lungime de 63 km (două tururi şi jumătate şi trei urcări pe Seciu).
Dar, cei mai bine antrenaţi sunt provocaţi să participe la Tura Lungă, de 110 km (4 tururi şi jumătate şi cinci urcări pe Seciu).
Premiile sunt pe măsura efortului, iar anul acesta vor fi premiaţi şi cei mai buni căţărători, a 2-a, a 3-a şi a 4-a trecere peste linia de sosire urmând să reprezinte sprinturi de căţărare, pentru care se vor acorda puncte, iar la final se vor oferi un tricou cu buline câştigătorului şi alte premii speciale.
Şi la această ediţie sunt aşteptaţi să participe peste 300 de sportivi, atât ciclişti de performanţă, cât şi amatori.