După trei luni de pregătire în Italia, loturile olimpice de canotaj ale României au luat startul la prima regată internaţională a anului, desfăşurată chiar pe lacul Piediluco, unde s-au desfăşurat antrenamentele, anunţă Mediafax. Competiţia, Memorial Paolo Paolo d’Aloja, a prilejuit echipajelor tricolore primele victorii, opt la număr. La întreceri au participat sportivi din 35 de ţări. Elisabeta Lipă, preşedinta FR de Canotaj, a salutat evoluţia canotorilor coordonaţi de antrenorul italian Antonio Colamonici printr-un mesaj postat pe facebook: ”După mai bine de trei luni de pregătire centralizată la Piediluco, desfăşurată în cele mai bune condiţii, am avut bucuria să-i urmăresc la lucru, în primul concurs internaţional al anului, pe canotorii şi canotoarele din loturile olimpice ale României. Pe lângă cele 8 medalii de aur cucerite în chiar prima zi a Memorialului Paolo D’Aloja, într-o companie extrem de selectă, cu actuali sau foşti campioni şi medaliaţi olimpici, mondiali şi europeni din numeroase ţări, am remarcat în special bucuria de a concura, dăruirea totală şi dorinţa de victorie a sportivilor noştri, care au adus anul trecut 36 de medalii României. Îmi dă multă încredere şi faptul că sunt tot mai numeroase echipajele care au câştigat medalii în Italia, dar şi altele care pot câştiga, oricând, medalii. Îi felicit sincer pe canotorii şi canotoarele din loturile olimpice ale României, precum şi colectivele lor tehnice şi medicale, la începutul unui an extrem de important! Au arătat deja că vor şi că pot! Mulţumesc pentru sprijin şi colaborare Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Ministerului Tineretului şi Sportului. Următorul obiectiv este Campionatul European de seniori de luna viitoare, de la Lucerna. Sunt convinsă că sportivii noştri vor lupta mai departe pentru culorile României, pentru gloria ei sportivă şi pentru calificarea, cu cât mai multe echipaje, la Jocurile Olimpice din 2020, de la Tokyo. Hai România!”