Maşina în care se aflau victimele era condusă chiar de unul dintre fiii decedatului
F. T.
Un accident cumplit a avut loc, ieri dimineaţă, pe DN 1 A, în zona localităţii Cocorăştii Colţ. Potrivit informaţiilor primite de la reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova, o dubiţă în care se aflau cinci persoane (un bărbat şi patru fii ai săi) a ieşit în decor, izbindu-se de un copac, la volanul maşinii fiind unul dintre cei patru copii.În urma impactului, o persoană a rămas prinsă între fiarele contorsionate ale maşinii, iar o alta, sub copacul rupt.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) ” Şerban Cantacuzino” a trimis la locul accidentului un echipaj de descarcerare şi o ambulanţă SMURD, iar traficul a fost blocat timp de aproape o oră.
În urma accidentului, tatăl a murit, iar ceilalţi patru fii ai săi au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti.
Conform primelor evaluări făcute de către echipajul medical de pe ambulanța SMURD, cei patru răniţi, (reamintim, fii ai decedatului!) au suferit traumatisme cranio-cerebrale, traumatisme faciale, leziuni la gleznă etc. Aceştia au vârstele de 18 ani, 19 de ani, 24 de ani şi 26 de ani.
Cauzele producerii tragediei urmau să fie stabilite, în cursul zilei de ieri, de către poliţiştii rutieri din cadrul IPJ Prahova.