Răzvan Ursu, deputatul PSD de Prahova, membru în Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului, salută adoptarea, în această săptămână, în plenul Camerei Deputaţilor, a modificărilor aduse la Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL). Având în vedere că parlamentarul prahovean se regăseşte printre iniţiatori, deputatul Răzvan Ursu a ţinut să precizeze: ”Această iniţiativă legislativă va permite autorităţilor locale să acceseze fonduri nerambursabile pentru realizarea, modernizarea, reabilitarea sau extinderea sistemelor de distribuție a gazelor naturale şi a racordului la sistemul de transport al gazelor naturale. De asemenea, accesarea de fonduri va fi valabilă şi pentru construirea, modernizarea, reabilitarea, extinderea reţelelor de distribuție a energiei electrice”. Potrivit expunerii de motive ce a însoţit actul legislativ menţionat, PNDL urmăreşte cofinanţarea proiectelor derulate de autorităţile administraţiei publice locale în vederea creşterii calităţii vieţii, în vederea reducerii decalajelor dintre urban şi rural, dintre localităţile mici şi mari. “Creşterea calităţii vieţii în România presupune investiţii în infrastructurile care asigură accesul populaţiei la utilităţi şi servicii publice de bază: alimentare cu apă, canalizare, transport, educaţie, sănătate. De remarcat este faptul că fără acces universal la energie electrică şi, acolo unde este posibil, la gaze naturale, funcţionarea şi, implicit, furnizarea celor mai multe servicii publice este imposibilă. În prezent, doar 44,2% dintre consumatorii casnici au locuinţele racordate la reţeaua de gaze naturale. În ceea ce priveşte alimentarea cu energie electrică, deşi proporţia gospodăriilor neracordate este relativ mică, aproximativ 4%, este greu de conceput un trai decent în lipsa curentului electric. Cele mai recente modificări aduse la Legea 167/2018 şi Legea 123/2012 oferă o soluţie problemelor ivite în calea investiţiilor de realizat în sistemele de alimentare cu energie electrică şi în cele de distribuţie a gazelor naturale, acolo unde operatorii de distribuţie nu consideră investiţiile ca fiind justificate din punct de vedere economic. Astfel, autorităţile publice locale pot avea iniţiativa demarării unor astfel de proiecte şi pot cofinanţa proiectele din fonduri proprii sau de la bugetul de stat. Modificările aduse constituie de fapt o armonizare a prevederilor PNDL cu cele ale Legii 123/2012, astfel autorităţile administraţiei publice locale putând accesa fonduri de la bugetul de stat pentru finanţarea construirii/modernizării/reabilitării/extinderii sistemelor de distribuţie a energiei electrice şi a gazelor naturale”, se mai precizează în documentul menţionat.
Acasă Actualitate Modificările aduse la Programul naţional de dezvoltare locală, benefice şi pentru dezvoltarea...