F. T.

În contextul în care ziua de 30 aprilie a fost declarată zi liberă de către Guvern, Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) informează că a început deja recuperarea acestei zile încă de la începutul săptămânii.
Concret, dacă în perioada 8 – 10 aprilie, programul de lucru cu publicul al tuturor ONRC-urilor de pe lângă tribunale – inclusiv al celui de pe lângă Tribunalul Prahova – a fost între orele 8 – 17,30, față de programul obișnuit, care este între 8 – 16,30, astăzi este în intervalul orar 8 – 17,45, urmând ca vineri să se păstreze programul normal, între orele 8-14.
În același document de presă se mai menționează că începând de luni, 15 aprilie, până miercuri, 17 aprilie, inclusiv, activitatea se va desfășura în intervalul orar 8 – 17,30, iar joi, 18 aprilie, între 8 și 17,45.