Ieri, preşedintele Klaus Iohannis a anunţat două teme care au fost transmise Parlamentului ca fiind de interes naţional şi urmează să fie puse în discuţie la referendumul din 26 mai: interzicerea OUG în domeniul infracţiunilor şi interzicerea amnistiei şi graţierii pentru fapte de corupţie, potrivit Mediafax.
„Astăzi (n.n. – ieri) am transmis Parlamentului scrisoarea referitoare la cele două probleme de interes naţional care vor fi supuse consultării populare, în cadrul referendumului organizat pe 26 mai, împreună cu alegerile europarlamentare. Prima: interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie. A doua: Interzicerea OUG în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi organizării judiciare, corelată cu sesizarea directă a CCR cu privire la ordonanţe.
Aceste două teme vor fi supuse consultării publice. Cetăţenii trebuie să decidă dacă vor ca persoanelor condamnate pentru fapte de corupţie să li se şteargă efectele condamnărilor şi dacă vor ca Guvernul să adopte OUG în domenii sensibilie pentru organizarea sistemului judiciar”, a declarat Klaus Iohannis.
Preşedintele afirmă că ordinea de zi reală a şedinţelor de guvern nu este cunoscută.
„Da, toleranţă zero faţă de fenomenul corupţiei prin interzicerea amnistierii şi graţierii reprezintă calea cea mai corectă pentru continuarea luptei împotriva corupţiei, dar e şi o garanţie pentru asigurarea integrităţii în funcţii publice.
Ceea ce se întâmplă în guvernarea PSD acest asalt al pesediştilor a presupus evaluiarea şanselor, pregătirea mijloacea şi cutarea momentului potrviti, deturnând un mecanism constituţional pe care noi, societatea românească trebuie să îl regândim.
Societatea trăieşte cu teamă când e anunţată şedinţă de Guvern, a cărui ordine de zi reală nu se cunoaşte. OUG pot fi atacate la CCR numai de către Avocatul Poporului. E momentul ca cetăţenii să decidă dacă nu şi alte autorităţi trebuie să aibă dreptul de a sesiza Curtea pentru a stopa aceste ordonanţe”, a mai spus Iohannis.
„Dacă CSM ar fi avut posibilitatea să sesizeze CCR nu am fi ajuns în situaţia în care suntem acum. Au atât de multe probleme penale încât se pare că sunt dispuşi să rişte stabilitatea şi chiar viitorul României numai pentru a îşi albi dosarele”, a afirmat şefu statului.
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, în urmă cu câteva zile, o nouă consultare a Parlamentului, în vederea lărgirii ariei de cuprindere a referendumului, în condiţiile în care, în februarie 2017, Legislativul a adoptat un aviz favorabil pentru un referendum anticorupţie.
De asemenea, Klaus Iohannis le-a spus luni jurnaliştilor prezenţi la Palatul Cotroceni, într-o discuţie informală, că va convoca partidele politice la consultări pe tema referendumului pe justiţie.
Şeful statului a avut săptămâna trecută consultări pe tema referendumului pe justiţie cu reprezentanţii societăţii civile.