Petre Apostol

Niciuna dintre cele trei echipe prahovene de volei calificate în fazele semifinale din campionatele naţionale la juniori şi minivolei nu a reuşit să avanseze la turneul final. Dintre acestea, două au fost foarte aproape de a avansa în faza următoare, anume echipa de juniori de la Colegiul Naţional „Mihai Viteazul” Ploieşti (profesor Alexandru Călin) şi formaţia de minivolei de la CSM Ploieşti (antrenor Robert Tvardochlib).
9-bÎn competiţia juniorilor, echipa de la CN „Mihai Viteazul” Ploieşti a evoluat la Craiova, în Seria a II-a a fazei semifinale. Ploieştenii au debutat cu o victorie categorică în duelul cu LPS Bistriţa, scor 3:0 (25:7, 25:7, 25:13), însă au cedat disputa a doua, cu gazdele de la CNNT Craiova, scor 0:3 (19:25, 19:25, 22:25).
În ultima partidă a turneului, echipa ploieşteană a câştigat duelul cu CSŞ Botoşani, după o revenire de la un deficit de două seturi, impunându-se cu scorul de 3:2 (14:25, 21:25, 25:21, 25:23, 15:9).
În celelalte partide ale seriei s-au înregistrat următoarele rezultate:
CSŞ Botoşani – CNNT Craiova 0:3 (14:25, 12:25, 14:25)
LPS Bistriţa – CSŞ Botoşani 0:3 (14:25, 14:25, 10:25)
CNNT Craiova – LPS Bistriţa 3:0 (25:13, 25:11, 25:16)
Clasamentul a arătat în felul următor: 1. CNNT Craiova 9 puncte, 2. CN „Mihai Viteazul” Ploieşti 5p, 3. CSŞ Botoşani 4p, 4. LPS Bistriţa 0p.
Astfel, chiar dacă au încheiat pe locul secund, ploieştenii au ratat calificarea la turneul final, la care au avansat câştigătoarele celor patru serii semifinale şi cele mai bune două formaţii de pe a doua poziţie. Echipa ploieşteană a avut cel mai slab punctaj dintre formaţiile de pe locul secund.
Lotul formaţiei CN „Mihai Viteazul” Ploieşti, în acest sezon, a fost alcătuit din Şchiopu David, Gîtlan Răzvan, Marin Andrei, Guţă Octavian, Ipate David, Toma Daniel, Atanasiu Marius, Ene Arthur, Mateescu Radu, Zaharia Alex, Mândricel Alex, Dinu Cezar, Ene Cristian, Stancu Rareş, Popescu Tiberiu, Tănăsescu Radu, Voicu Andrei, Enişor Eduard.
La minivolei, echipa de la CSM Ploieşti a evoluat în Seria I, turneul fiind găzduit de ACS Kinder Suceava, alături de cele două formaţii mai luând parte şi CSŞ Focşani şi CSŞ 2 Bucureşti.
Calificată fără nicio înfrângere în această fază, echipa ploieşteană a debutat cu un eşec, în duelul cu CSŞ Focşani, scor 1:3 (23:25, 25:17, 14:25, 23:25). CSM Ploieşti a cedat, apoi, şi meciul următor, cu CSŞ 2 Bucureşti, scor 1:3 (25.21, 22:25, 20:25, 23:25), însă a încheiat turneul cu o victorie în disputa cu echipa gazdă, ACS Kinder Suceava, scor 3:1 (25:18, 19:25, 25:21, 25:16).
Astfel, echipa ploieşteană s-a situat pe locul al treilea, cu 3 puncte, în urma formaţiilor CSŞ 2 Bucureşti (9 puncte) şi CSŞ Focşani (5p), dar înainte grupării ACS Kinder Suceava (1p). Iar CSM Ploieşti a ratat calificarea directă la turneul final, la care au avansat câştigătoarele celor şase serii din prima fază semifinală.
În plus, echipa ploieşteană a ratat şi o ultimă şansă de a ajunge la faza finală a competiţiei, la care s-au calificat formaţiile clasate pe locurile 2 şi cele mai bune două grupări de pe locul al treilea. De menţionat că ploieştencele au ratat calificarea la faza semifinală secundă pentru un singur set.
Lotul de jucătoare folosit de Robert Tvardochlib a fost următorul: Anastasia Rădulescu, Teodora Stoian, Ana-Maria Marinescu, Ana-Maria Minescu, Ranya-Mihaela Badea, Teodora Matei, Lara-Ioana Dănescu, Cătălina-Georgiana Tudoroiu, Raisa-Maria Tudose şi Bianca Feldman.
În competiţia junioarelor, echipa de la CN „Mihai Viteazul” Ploieşti a evoluat la Mioveni, în Seria a II-a din faza semifinală. Formaţia ploieşteană a pierdut categoric toate cele trei partide disputate, astfel: cu Dacia Mioveni 2012 0:3 (12:25, 17:25, 13:25), cu CSŞ 1 Momentos Constanţa 0:3 (12:25, 8:25, 10:25), cu CSŞ Bacău 0:3 (7:25, 13:25, 18:25).
Astfel, a ocupat ultima poziţie a clasamentului, fără niciun punct şi niciun set câştigat, situându-se în urma formaţiilor CSŞ Bacău (9 puncte), CSŞ 1 Momentos Constanţa (6p), Dacia Mioveni 2012 (3p). Doar prima clasată a avansat la turneul final.