Lucian Avramescu
Ziaristul Cristian Tudor Popescu e un tip înspăimântător. S-a nimerit să lucrăm o vreme împreună la Clubul Român de Presă, o instituţie care la vremea respectivă reprezenta cu adevărat muncitorimea cu condeiul, argaţii opiniei publice, cum zicea Arghezi. Cristian a fost ales preşedinte.
Înainte de alegeri l-am rugat pe ziaristul-scriitor să nu se bage în chestia asta, fiind gâlcevos din fire. Înainte fusese preşedinte al Clubului Român de Presă Dumitru Tinu, care avea un fel de tact al lui, absent în fizionomia lui CTP. I-am scris o scrisoare, argumentând de ce cred eu că nu e bun de moderator în viesparul presei. Bineînţeles că nu m-a ascultat, iar ceilalţi membri ai Consiliului de Onoare l-au ales. Ce vremuri!
Clubul reprezenta ceva. Ghinionul a făcut să fiu ales şi eu vicepreşedinte, propus de cineva, fiindcă eu nu aveam chef de aşa ceva, iar colaborarea mea cu preşedintele era blajin colţoasă sau nu era, preocupările mele negăsindu-şi adesea rima în luptele breslei.
Cristian Tudor Popescu e unul din puţinii ziarişti de care mulţi se tem. Nu pentru că ar scrie el mai drăcos ca alţii, că ar ţine politicienii pe frigare, deasupra jarului său inchizitorial, ci pentru că şi-a mulat perfect mimica, gestica, tonul pe ce scrie sau zice în televiziuni. Eu, învăţat să nu-i dau dreptate, fiindcă aşa a început colaborarea noastră, atâta câtă a fost, mă văd nevoit să fiu de acord cu el azi. El spune şi scrie că un ziarist – e vorba de Rareş Bogdan – se descalifică devenind om politic, iar televiziunea lui sau a cui o fi, devenind partid, se transformă în ceva greţos. CTP aminteşte că nu doar Realitatea a intrat pe arătura asta, multe televiziuni devenind mai partide ca partidele, iar ziariştii nişte activişti înfocaţi. El le zice cu vorbele lui, dar cam asta am înţeles.
Corect. Doctrina ziaristului trebuie să fie obiectivitatea, ceea ce la partide nu e musai.
De la o vreme, observ, politica adună vedete din presă pe care le face primari, parlamentari, chiar şefi de partid. Notorietatea îi aşază ca broşe de lux la reverul unor ideologii. Nu e bine, nu e decent, fiindcă se duce dracului, dacă a fost vreodată onestă, acea muncă de “argat al opiniei publice”.
Scriu asta nu ca o completare a opiniei lui CTP, ci pentru că am încercat la rându-mi o tresărire. Un ziarist adevărat rămâne ce e, chiar dacă averile pe care le dobândeşte aici sunt doar sufleteşti.
“Vă voi sluji la fel, rămân al vostru”, zice Rareş Bogdan, intrat până dinsus de papion şi chelie în campania electorală pentru Bruxelles. Fie cum zici, dar eu nu te cred.
