• Acesta a fost trimis în judecată pentru pornografie infantilă
Violeta Stoica
Procesul în care primarul comunei prahovene Șotrile, Bogdan Davidescu (sursa foto: facebook), a fost trimis în judecată pentru pornografie infantilă s-a terminat după primul termen, decizia luată de judecătorii de la Tribunalul Prahova fiind condamnarea acestuia la doi ani și două luni închisoare cu suspendare. Durata extrem de mică a procesului la instanța de fond se datorează și faptului că persoana condamnată a recunoscut învinuirea care i s-a adus, potrivit articolului 375 din Codul de procedură penală.
Conform soluției date de instanță, Bogdan Davidescu va fi pus sub supraveghere pentru o perioadă de patru ani, după rămânerea definitivă a hotărârii. În tot acest timp, primarul din Șotrile are obligația să respecte condițiile puse de magistrați, printre care se regăsește – pe o perioadă limitată, de 70 de zile – ca inculpatul să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Şotrile şi/sau Grădiniţa/Şcoala din Şotrile, numărul zilnic de ore urmând să fie stabilit ulterior condamnării definitive.
Davidescu mai are obligația, potrivit deciziei de la instanța de fond, să plătească părții vătămate sumele de 5.000 de lei cu titlu de daune morale și alte 2.000 de lei – cheltuieli judiciare reprezentând onorariul plătit de victimă avocatului personal. Edilul va mai fi obligat, de asemenea, să plătească și 800 de lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Bogdan Davidescu are posibilitatea să atace cu apel decizia instanței de fond a Tribunalului Prahova.
În toamna anului 2018, DIICOT a făcut publice informațiile privitoare la acest caz. “La data de 25.10.2018, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Ploieşti au efectuat două percheziţii pe raza comunei Șotrile, județul Prahova, dintre care o percheziţie la sediul unei instituţii publice (n.n. – primăria din localitate), într-o cauză în care se efectuează cercetări faţă de un suspect (n.n. – primarul localității), pentru săvârșirea infracțiunilor de șantaj, act sexual cu un minor şi pornografie infantilă.
În fapt, s-a reținut faptul că în perioada 2016– 2017, suspectul a început o relație de concubinaj cu o minoră care la acea dată avea vârsta de aproximativ 13-14 ani, iar relaţiile sexuale pe care le-a întreţinut cu aceasta au avut loc începând cu vârsta de 16 ani, în mod constant, victima fiind dependentă financiar și influențată de autoritatea suspectului.
Întrucât persoana vătămată a refuzat să mai continue respectiva relaţie, suspectul a început să o șantajeze, amenințând-o că va face publice mai multe imagini sau înregistrări de natură compromițătoare cu caracter pornografic, reprezentând-o pe minoră, ori că le va prezenta părinților acesteia în cazul în care nu va continua relația de concubinaj”.