Autorităţile americane şi europene de reglementare au ştiut, cu cel puţin doi ani înainte de accidentul companiei Lion Air, că metoda obişnuită de control al unghiului din faţă al avionului Boeing 737 MAX ar putea să nu funcţioneze, a transmis, ieri, site-ul agenţiei de ştiri Reuters, potrivit Mediafax. Agenţia Europeană de Aviaţie şi Spaţiu (EASA) a certificat avionul ca fiind sigur în mare parte, afirmând că procedurile suplimentare şi instruirea piloţilor ar explica, în mod clar, situaţiile „neobişnuite” în care piloţii ar trebui să manipuleze manual o roată rar utilizată pentru a controla unghiul avionului. Potrivit unui document al companiei aeriene American Airlines, aceste situaţii nu au fost enumerate în manualul de zbor. Acesta a mai precizat că la viteze mai mari de 425 km/oră, cu flapsurile retrase, piloţii ar putea fi nevoiţi să folosească roata din consola centrală a cabinei de pilotaj, în locul unui comutator electric situat pe manşă. EASA şi Administraţia Federală a Aviaţiei din SUA (FAA) au stabilit, în cele din urmă, că această configuraţie era suficient de sigură pentru ca avionul să fie certificat.