Ana Maxim
Turneul internațional de dezbateri pentru elevi, „ARGO Open”, s-a desfășurat în perioada 2-6 septembrie 2016, la Ploiești, reunind liceeni din România, Germania, Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Cehia, Slovacia, Olanda, Bulgaria, Republica Moldova, Slovenia și Uganda. Aceasta este singura competiție internațională de dezbateri pentru elevi din România, fiind organizată de ARGO Debate, asociație educațională regională. La Colegiul Economic “Virgil Madgearu” Ploiești, 30 de echipe formate din trei până la cinci elevi, cu vârste cuprinse între 13 şi 19 ani, au participat la etapele rundei preliminare, optimi, sferturi și semifinalele competiției, printre ei regăsindu-se și elevi de la Colegiile Naționale “Mihai Viteazul” și “Alexandru Ioan Cuza”. Discuțiile s-au purtat în limba engleză și s-au axat pe subiecte planificate, dar și pe subiecte stabilite pe moment (morale, filosofice, sociale sau politici publice). Ieri, la Hotel Central, din Ploiești, s–au confruntat echipele calificate în finală – cea din România (în care s-au aflat tineri din Iași şi din București) și cea din Slovenia, tema de dezbatere fiind: “Întărirea alianțelor cu țările din Estul Europei ar trebui să fie una dintre prioritățile de politică externă ale următorului președinte al Statelor Unite ale Americii”.
Arbitri din România, Olanda, Țara Galilor, Cehia și Germania au evaluat atât stilul, cât și conținutul și strategia abordate de cele două echipe. Câştigătoare a fost declarată echipa din Slovenia. La final au fost premiate cele mai bune echipe, dar și cei mai buni 10 vorbitori din concurs.
„ARGO Open” oferă elevilor oportunitatea să îşi dezvolte competenţe de discurs public, comunicare, gândire critică, toleranţa pentru opinia celuilalt, ascultarea activă, abilităţi necesare pentru viitoarea traiectorie profesională.














