Runda de la finele săptămânii trecute în eşaloanele judeţene a adus câteva evenimente, nu mai puţin de trei partide nedisputându-se, din diverse motive! Astfel, pe lângă neprezentarea, la Brazi, a celor de la CSM Ploieşti, în Superligă – ca formă de protest faţă de blocajul financiar în care se află clubul municipalităţii, la Gorgota, meciul din Liga B, seria Sud, AS Gorgota – Unirea Lacul Turcului nu s-a disputat pentru că gazdele nu au avut asistenţă medicală!
Şi la Valea Doftanei, care ar fi avut meci cu Steaua Mărgineni – tot în Liga B, jucătorii s-au prezentat degeaba la teren, echipa oaspete fiind protagonista unui protest al arbitrilor prahoveni, din cauza condiţiilor precare de la Mărgineni şi a problemelor disciplinare, astfel că CJA Prahova a refuzat să delege cavaleri ai fluierului la meciurile acestei grupări, chiar dacă a fost vorba despre un joc în deplasare!
Asta după ce, etapa trecută, la partida dintre Mălăieşti şi Bertea, din Liga B, seria Slănic, au fost aduşi arbitri din Buzău, prahovenii refuzând să meargă la acest meci, în semn de solidaritate după ce, în Cupa României, arbitrul de centru luase bătaie „în două episoade”, de la un jucător al echipei
din Bertea (George Ionică), suspendat, după acel incident, pentru doi ani.
Astăzi – zi de restanţe la Superligă
Calendarul etapelor din eşaloanele judeţene va intra în normal după ce, în această după-amiază, se vor juca restanţele din etapa I a Superligii şi un meci din Liga B, seria Slănic. Este vorba despre meciuri nedisputate în runda I, din cauza faptului că sâmbătă – 13 august –
a fost zi de doliu naţional. Au rămas de jucat meciurile: CS Brazi – Viitorul Ariceşti, Unirea Teleajen – Prahova Tg. Vechi, CS Scorţeni Mislea – Intersport Filipeşti, toate din Superligă, respectiv Găgeni – Ţipăreşti, din Liga B, meciuri programate în această seară, de la orele 17.00.














