Gata lotul de 30!

Reprezentativa României, formată în principal din fotbalişti prahoveni, care va participa la faza a doua a turneelor preliminare UEFA Regions Cup, va juca, în 20, 22 şi 24 septembrie, meciurile contând pentru grupa 3 preliminară. Alături de România, Anglia, Rusia şi Serbia (aceasta va fi şi ordinea meciurilor pentru jucătorii noştri) completează tabloul grupei care îşi va desfăşura meciurile pe terenurile de la Buftea şi Mogoşoaia, care aparţin Federaţiei Române de Fotbal
Cum doar prima clasată urmează să avanseze la turneul final, care va avea loc în 2017, miza turneului este una foarte mare, orice meci putând fi decisiv pentru soarta grupei.
Selecţionata Prahova Muntenia, care are „experienţa” unui turneu preliminar câştigat acum câţiva ani la Istanbul, în Turcia, va reprezenta România, după ce a câştigat faza naţională, lotul de 30 de jucători, din care se vor alege cei 18 cu care se va aborda competiţia de peste câteva săptămâni, fiind anunţat la UEFA.
Ca noutate absolută, au fost cooptaţi în lot şi câţiva jucători de la AJF Buzău, adversara prahovenilor din semifinală, remarcaţi la dubla câştigată de echipa noastră, lotul cuprinzând jucători care au participat şi la precedentele turnee UEFA Regions Cup şi la preliminarii, „baza” fiind jucătorii de la cluburile prahovene Petrolul 52, Astra 2, CS Păuleşti, CS Blejoi, CS Cornu şi Petrolistul Boldeşti, alături de care apar jucători de la Plopeni, Băneşti, Berca, Buzău.
În săptămâna premergătoare turneului, lotul ales (UEFA permite înscrierea a 18 jucători, dintre cei 30, pentru meciurile din această fază a competiţiei) va efectua un cantonament centralizat, în Ploieşti, urmat de prezenţa la Mogoşoaia, pe 19 septembrie, şi meciurile propriu-zise, antrenorul Nae Constantin (care a coordonat activitatea selecţionatei pentru acest turneu) şi colaboratorii săi urmărind jucătorii selecţionaţi pentru a alege cei mai în formă fotbalişti.
Desigur, este foarte posibil ca meciurile echipelor care au jucători convocaţi la acţiunea „Cupa Regiunilor” să fie amânate, detaliile organizatorice ale turneului fiind subiectul câtorva întâlniri între preşedintele AJF Prahova şi oficialii Federaţiei Române de Fotbal. „Pentru că AJF Buzău şi-a manifestat dorinţa unei colaborări, am acceptat acest lucru şi sunt convins că vom forma o echipă valoroasă. Grupa este una grea, dar frumoasă, pentru că sunt reprezentantele unor ţări cu mare tradiţie fotbalistică şi sunt convins că vor fi meciuri de un bun nivel, mai ales că Rusia şi Anglia şi-au anunţat intenţia de a veni mai devreme în România, pentru acomodare, dând mare importanţă acestui turneu” – spune preşedintele AJF Prahova, Silviu Crîngaşu.
De menţionat că reprezentativa de amatori care reprezintă România va juca în echipament „JOMA”, oferit de Federaţia Română de Fotbal.
Lotul lărgit al României pentru Cupa Regiunilor:
Gheorghe Nicolae-Adrian (13-02-1982, CS Blejoi), Stroescu Teodor Dan (11-03-1992, CS Cornu), Marinică Ionuţ (10-07-1994 – Petrolul 52 Ploieşti), Nedelcovi Cristian (02-06-1993 Astra 2) – portari
Catană Răzvan Costin (14-05-1990 Petrolul 52 Ploieşti), Roman Cătălin Andrei (22-04-1996, AFC Astra II), Gânju Octavian Constantin (12-06-1988, AFC Băneşti), Pîrvan Ionuţ Dragoş (25-06-1986, CS Cornu), Stanca Ştefan Daniel (21-01-1988, CS Blejoi), Petre Daniel (01-08-1986, Petrolistul Boldeşti), Ioniţă Fabian Andrei (09-02-1996, AFC Astra II), Badea Vlăduţ Cristian (16-12-1992, CS Blejoi), Croitoru Andrei (17-02-1994, Petrolul Berca), Pasa Constantin Marius (15-06-1995, Tricolorul Gălbinaşi) – fundaşi
Bărăgan Gheorghe (02-07-1979, CS Păuleşti), Micu Vasile Mihai (06-01-1984, Petrolistul Boldeşti), Butufei Vladimir Angelin (27-07-1989, Petrolul 52 Ploieşti), Tudorie Vasile Alexandru (18-12-1994, Petrolistul Boldeşti), Vlad Cătălin Răzvan (22-01-1987, CSO Plopeni), Gheorghe Dragoş (24-06-1994, Petrolul 52 Ploieşti), Gavrilă Cristian Alberto (05-11-1994, CS Cornu), Ruptureanu Laurenţiu Cătălin (27-08-1991, CS Blejoi), Bălan Georgian Alin (15-12-1989, Avântul Zărneşti – Buzău), Nedelcu Daniel (05-07-1994, Înfrăţirea Zoiţa) – mijlocaşi
Decebal Nae Gabriel (11-05-1988, Petrolul 52 Ploieşti), Băcioiu George Andrei (30-11-1993, CS Cornu), Ciobanu Andrei Dan (20-09-1988, CS Păuleşti), Ene Mihai Răzvan (27-03-1986, Petrolistul Boldeşti), Lungoci Valentin (08-02-1988, Petrolul Berca), Iacob Alin Cosmin (26-06-1988, Metalul Buzău) – atacanţi
Antrenori: Nae Constantin, Cristi Lupu, Claudiu Andrei.