Oamenii de ştiinţă au folosit proteomica, într-un nou studiu, pentru a dezvolta un instrument de diagnosticare a cancerului ovarian prin biopsia lichidă, potrivit eurekalert.org, preluat de MedLive.ro. Mai puţin de jumătate dintre pacienţii cu cancer ovarian supravieţuiesc până la cinci ani după diagnosticare. Potrivit Societăţii Americane de Cancer, acest lucru este cauzat de faptul că doar o cincime din cazurile de cancer ovarian sunt detectate devreme, când şansele de tratament reuşit şi de recuperare completă sunt cele mai mari. ”Dacă am putea schimba acest lucru prin detectarea cancerului ovarian într-o etapă în care să îl putem vindeca, ar fi salvate multe vieţi”, spune Keren Levanon, medic la Centrul Medical Chaim Sheba, din Israel. Studiul a fost publicat în revista ”Molecular & Cellular Proteomics”, fiind condus de Levanon şi de Tamar Geiger, de la Universitatea Tel Aviv. Aceştia au dezvoltat un nou test pentru cancerul ovarian, care le depăşeşte pe cele anterioare. Ei speră că va ajuta la monitorizarea femeilor predispuse, din punct de vedere genetic, la această boală. Specialiştii au folosit proteomica pentru a căuta semne ale cancerului în lichidul uterin. Au comparat probele luate de la femeile cu cancer ovarian, care au suferit intervenţii chirurgicale în
cursul tratamentului, cu cele luate de la voluntari care au făcut intervenţii chirurgicale ginecologice din alte motive, care nu aveau legătură cu cancerul, cum ar fi fibrom uterin sau sângerare excesivă. Fluidele corporale conţin multe proteine. Semnalele puternice din cele mai comune proteine pot ascunde semnalele din cantităţile mici de proteine ce pot să indice şi cancerul. Pentru a depăşi această dificultate, cercetătorii au izolat microveziculele de lichidul uterin. Din cauză că microveziculele sunt scoase din celule, ele nu conţin aproape nici una din proteinele plasmatice care ascund semnalele. Folosind proteomica, oamenii de ştiinţă au comparat mii de proteine din microveziculele uterine de la 12 voluntari sănătoşi şi de la 12 pacienţi cu cancer. Mai apoi, au folosit algoritmi de învăţare pentru a căuta modele care să facă distincţia între eşantioane. ”Am dezvoltat un set de diagnostic pentru nouă proteine care disting femeile cu cancer ovarian de cele sănătoase”, spune Levanon. În cele din urmă, au testat precizia testului cu ajutorul a 152 de femei, dintre care doar 37 erau diagnosticate cu cancer ovarian. Testul a avut o precizie de diagnosticare de 70%, ceea ce înseamnă că a detectat corect cancerul pentru 25 din cele 37 de femei diagnosticate. În privinţa femeilor sănătoase, raportul a fost de 76%, adică a identificat corect trei din patru voluntari. Testul le-a depăşit pe cele anterioare în privinţa proteomicii, ele având o precizie mai mică de 60%. Testul poate fi util pentru femeile tinere, al căror risc de a dezvolta cancer ovarian este ridicat. De asemenea, metoda de izolare a microveziculelor de fluidele corporale poate fi utilizată şi pentru diagnosticarea altor tipuri de cancer.