In aceasta dimineata, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din I.J.P. Prahova, împreună cu luptători S.A.S., au efectuat 3 percheziții la domiciliile unor persoane bănuite de furt calificat. Descinderile s-au desfasurat în două locații din comuna Bărcăneși și una din comuna Gherghița.
Din cercetări, a reieșit că, în perioada iulie – august 2016, persoanele în cauză ar fi săvârșit 15 furturi din bancomate de pe raza municipiului Ploiești.
4 mandate de aducere vor fi puse în aplicare, persoanele urmând a fi audiate la sediul poliției.
Acțiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.