În Seria 3 a Ligii a III-a, Astra 2 a reuşit al doilea succes consecutiv, după 6 goluri date la Sibiu, de această dată, reuşind 4 împotriva celor de la Viitorul Domneaşti. “Domneşti… fără viitor” – cam aşa s-ar putea sintetiza istoria jocului de vineri de la Strejnic, unde elevii lui Adrian Senin nu au avut nicio problemă în a se impune, scor 4-0, chiar dacă nu au avut niciun jucător “de la prima echipă”, ba, mai mult, Chiriac, Şerban, Dima, Banu, Truşescu au lipsit, din diverse motive.
Raul Găvîrliţă a fost “omul meciului” prin prisma celor două goluri reuşite, atacantul adus de la Celta Braşov şi debutat în liga I de Gigi Mulţescu încheind o lungă perioadă de… 8-bsecetă. În afara lui Găvîrliţă, Mucuţă – şi el la primul gol sub comanda lui Senin – şi internaţionalul de juniori Marin au punctat, într-un meci în care Astra II a avut mulţi jucători foarte tineri pe teren. Astfel, Marin (2001), Brăilă (2002 – creditat drept căpitan al echipei), Zaharia (2003) au fost titulari.
Prin cele trei puncte obţinute, “satelitul” s-a apropiat de zona podiumului, doar 3 puncte despărţind Astra 2 de locul 3, ocupat acum de Flacăra Horezu.
De menţionat că, în ultima etapă, au fost consemnate câteva suprize! Unirea Bascov a înregistrat scorul etapei, învingând cu 6-0 pe FC Hermannstadt 2. În schimb, liderul Turris Oltul Turnu Măgurele a remizat pe teren propriu cu puştii Braşovului, scor 0-0, şi i-a permis Craiovei lui Mititelu să se apropie de primul loc, înaintea duelului direct, un rezultat nescontat fiind şi remiza dintre Horezu şi Moreni, 1-1.

Rezultate etapa 19, Seria 3:

U Craiova 1948 CS 2 – FC Pucioasa 2-0
Hrvoje Spahija (54), Ionuţ Frăsineanu (83)
ACSO Filiaşi – Sporting Roşiori 3-2
Mihai Şchiopu (24), Marian Stoenac (35, 85) / Marius Pătrănoiu (10), Alin Roman (19 – pen.)
AFC Astra 2 – Viitorul Domneşti 4-0
George Marin (12), Dragoş Mucuţă (31), Raul Găvârliţă (45+1, 78)
CSM Alexandria – Atletic Bradu 2-1
Alexandru Cîmpanu (21), Alexandru Fotescu (53) / Adelin Voinescu (77 – pen.)
FC Voluntari 2 – U Craiova 1948 SA 0-4
Ovidiu Dănănae (38), Claudiu Bălan (64), Claudiu Codoban (75), Robert Răducanu (81)
Unirea Bascov – AFC Hermannstadt 2 6-0
Alin Găişteanu (9), Antonio Stan (20, 54), Adrian Iamandi (43), Robert Dalu (55), Antonio Negru (69)
Flacăra Horezu – Flacăra Moreni 1-1
Ştefan Covalschi (53) / Marius Zidăroiu (69)
Turris Oltul Turnu Măgurele – ACS SR Municipal Braşov 0-0

Clasament

1 Turris Oltul Turnu Măgurele 19 13 5 1 48-10 44
2 U Craiova 1948 SA 19 11 5 3 44-16 38
3 Flacăra Horezu 19 10 8 1 26-10 38
4 AFC Astra 2 19 10 5 4 38-25 35
5 CSM Alexandria 19 10 2 7 36-20 32
6 ACS SR Municipal Braşov 19 9 5 5 33-23 32
7 ACSO Filiaşi 19 10 2 7 32-30 32
8 FC Voluntari 2 19 8 5 6 27-22 29
9 Unirea Bascov 19 6 8 5 29-22 26
10 FC Pucioasa 19 7 4 8 33-24 25
11 U Craiova 1948 CS 2 19 5 7 7 34-29 22
12 Flacăra Moreni 19 6 2 11 17-29 20
13 Sporting Roşiori 19 4 6 9 24-34 18
14 AFC Hermannstadt 2 19 4 4 11 26-47 16
15 Atletic Bradu 19 4 2 13 19-45 14
16 Viitorul Domneşti 19 0 0 19 10-90 0