• Ieri, consilierii judeţeni au aprobat, la limită, repartizarea sumelor defalcate de la bugetul de stat
Violeta Stoica
Consiliul Județean Prahova a adoptat ieri, cu 19 voturi “pentru” și 11 “împotrivă” proiectul de hotărâre privind repartizarea pe unităţi administrativ- teritoriale a sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pe anul 2019.
Deși se poate spune că nemulțumirile sunt unanime în ceea ce privește nivelul stabilit al cotelor bugetare destinate Prahovei, pentru anul în curs, de votul consilierilor județeni au depins structurarea și aprobarea bugetelor locale ale tuturor unităților administrativ-teritoriale ale județului.
Înainte de începerea discutării proiectului aflat pe ordinea de zi, liderul grupului PNL din Consiliul Județean Prahova, Dan Ciolac, a ținut să arate punctul de vedere al liberalilor și faptul că nu vor vota pentru aprobarea sumelor provenite din bugetul de stat destinate localităților.
“Nici eu nu sunt cu inima împăcată, dar este important ca aceste primării să aibă bugete!”, a răspuns președintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader.
Plafonarea din acest an a fondurilor destinate județelor este o realitate, însă primăriile locale nu pot funcționa în condiții normale fără distribuirea fondurilor din cotele defalcate.
Încadrarea sumelor provenite din parteneriate drept venituri proprii ale unităților administrativ-teritoriale– așa cum s-a întâmplat în acest an – a condus la nemulțumirile exprimate de către primarii din județ înainte de alocarea financiară a sumelor provenite din cotele defalcate de la bugetul de stat.
De ajuns sau nu, sumele din cotele defalcate repartizate ieri le dau posibilitatea primarilor localităților din Prahova să supună aprobării, în consiliile locale, bugetele aferente anului 2019.
Chiar dacă aprobată la limită, cu 19 voturi “pentru” și 11 „împotrivă”, hotărârea adoptată ieri de către consilierii județeni le dă posibilitatea primăriilor să funcționeze și să nu fie puse în situația de a bloca plățile, ceea ce s-ar fi întâmplat dacă aleșii județeni nu ar fi trecut acest proiect de hotărâre.
Astfel, din cota de 17,5% din impozitul pe venit, a fost repartizată pe unități administrativ-teritoriale prahovene suma de 121.311.000 de lei.
Consilierii județeni au aprobat și repartizarea sumei de 234.038.000 de lei, reprezentând sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor în vederea asigurării bugetelor de funcționare, pe unităţi administrativ-teritoriale, alte 15.633.000 de lei fiind împărțite localităților tot din sume defalcate din TVA pentru echilibrarea bugetelor locale, pentru acoperirea diferențelor 2019-2018.
La nivel de județ, 58,5 milioane de lei din sume defalcate din TVA vor merge în teritoriu, pentru acoperirea cheltuielilor pentru protecția copilului, precum și ale centrelor pentru persoane adulte cu handicap și pentru însoțitorii sau indemnizațiile lunare ale persoanelor cu handicap grav.