Spitalele – în topul neregulilor la achizițiile publice

Potrivit Mediafax, mai mult de o sută de instituţii de stat din România, care au făcut achiziţii publice, au fost sancţionate cu sute de milioane de lei pentru greşeli în cazul procedurilor de achiziţie, unele de câte cinci ori în aceeaşi procedură !
Aceeași sursă mai precizează că multe nereguli au fost găsite la unele spitale din ţară, care nu au departamente mari de experţi în achiziţii publice, aceste unități sanitare deținând locurile fruntaşe în ceea ce privește atribuirea banilor publici. De asemenea, se mai precizează faptul că nu au fost luate în calcul litigiile care au ajuns pe rolul instanțelor și nici acelea care vizau bani din fonduri nerambursabile europene.

Formular on-line pentru achitarea amenzilor date de Poliția de Frontieră

Potrivit unui comunicat al IGPR, începând cu această lună, Poliția de Frontieră a pus la dispoziția cetățenilor un formular on-line pentru transmiterea dovezii de achitare a amenzii pentru sancțiunile primite.
”Formularul se regăsește pe pagina oficială a instituției – www.politiadefrontiera.ro – la secțiunea Contact, unde fiecare persoană completează: numele, prenumele, adresa de e-mail personală, județul pe raza căruia își are sediul structura Poliției de Frontieră din care face parte polițistul de frontieră care a aplicat sancțiunea și atașează copiile scanate după procesul-verbal de constatare a contravenției și dovada plății amenzii. După completarea câmpurilor obligatorii, expeditorul va primi o confirmare a datelor transmise iar mesajul va fi expediat către structura teritorială a Poliției de Frontieră Române din care face parte agentul constatator care a aplicat sancțiunea”, precizează comunicatul IGPR.

Restaurantele amenajate pe insule ar putea fi scutite de taxe și impozite

Conform unui proiect de lege depus în Parlament, cazinourile, hotelurile, restaurantele, cluburile, dar și magazinele amplasate pe insule sau pe suprafețe rezultate din modificări naturale ale teritoriului ori prin amenajare hidrotehnică trebuie scutite de taxe și impozite, inclusiv de aplicarea TVA, arată profit.ro.
“Aceste terenuri se constituie în insule, grinduri și alte asemenea, unele având potențial de exploatare economică. Astăzi, aceste terenuri nu produc nimic, stau în paragină, în condițiile în care, printr-o serie de facilități fiscale și de regim juridic special, ar putea stimula inițiative de afaceri… Locuri de muncă, creșterea veniturilor statului, valorificarea potențialului economic, dezvoltare durabilă – toate acestea ar putea fi rezultatul unor reglementări fiscale prin care investitorii să fie stimulați să-și implice resursele și abilitățile antreprenoriale, în interesul comunității”, motivează inițiatorii proiectului.